Inghetata Cu Iaurt, Portocale Si Ciocolata
articol scris de Brindusa blog brindusascheaua.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Scroll down for English recipe
Stiind cat de mult iubesc eu inghetata, colegii mei mi-au facut o mare surpriza de ziua mea. Printre altele am primit de la ei o carte numai despre inghetate. Adica o DITAMAI cartea, mare, cartonata, cu 250 de pagini pline cu retete, sfaturi si poze dementiale despre cum sa faci inghetata, sorbet, granita, torturi inghetate, profiterol, casata, ..... si multe, multe alte bunatati. Sunt inca in studiu :P
Si, cum n-am putut rezista tentatiei, am si facut o incercare. De data aceasta o inghetata mai light, cu iaurt. Cu aroma de portocale si vartejuri de ciocolata. Nu are textura inghetatei cu galbenusuri si smantana, dar cred ca daca as fi avut masina de inghetata ar fi iesit mai cremoasa. Gustul e bun si noua ne-a placut.
Ingrediente:
- 800 g iaurt gras (Cedra daca se poate), scurs
- 90 g ciocolata neagra
- 300 ml suc de portocala, proaspat stors
- 10 g gelatina + 4 linguri apa
- 50 ml lapte
- 250 g zahar pudra
Cum se face:
- Inainte cu 30 de minute de a incepe sa faci inghetata, daca nu folosesti masina de inghetata, da congelatorul la maxim. Cu cat se ingheata mai repede, cu atat inghetata are ace mai mici si mai putine.
- Amesteca gelatina cu apa si las-o sa se hidrateze. Amesteca laptele cu zaharul si incalzeste-l pe foc pana ce zaharul s-a topit. Ia de pe foc si amesteca inauntru gelatina, pana ce se omogenizeaza bine. Adauga sucul de portocala si amesteca bine. Lasa la frigider sa se raceasca 20- 30 minute.
- Pune 700 g de iaurt intr-un vas si mixeaza-l cu siropul de portocala adaugat in fir subtire. Pune inghetata intr-un vas de plastic 2 ore la congelator.
- Cu putin timp inainte de terminarea celor 2 ore incalzeste usor iaurtul si pune in el ciocolata taiata bucati mici. Lasa pana ce ciocolata s-a topit. Amesteca bine. Lasa la racit.
- Dupa 2 ore in congelator, inghetata trebuie sa fie semi- inghetata. Mixeaz-o bine ca sa spargi toate cristalele de zahar si sa introduci aer. Toarn-o la loc in vasul de plastic.
- Toarna desupra amestecul de ciocolata si, cu lingura, amesteca-l usor, din loc in loc, ca sa dea aspectul marmorat.
- Pune vasul acoperit in congelator si lasa-l peste noapte.
- Scoate vasul din congelator cu 15 minute inainte de a manca inghetata, ca sa se inmoaie putin.