In Vacanta Te Duci La Concert La U2 Si Mai Stergi Praful De Pe Blog
articol scris de midori blog midoris.wordpress.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Acum doi ani, daca mi-ar fi spus cineva c-o sa ajung iar la Istanbul, asa curand, n-as fi crezut. Dar s-au aliniat niste stele, niste bilete si niste harti, incat sa mai castig niste experiente taguite cu “constantinopole”.
Am mers cu toate mijloacele de transport: cu tramvaiul, cu metroul, cu metrobusul, cu autobuzul, cu vaporasul, cu bacul, cu bicicleta, cu funicularul (unul subteran, meserias), cu taxiul. Si mult, foarte mult, pe jos. Am ratat, cred, doar motocicleta si calul la capitolul ‘mijloace de transport disponibile in Istanbul). Ne-am napustit cu viteza la vale, pe strazi, am trecut pe rosu in taxiuri nabadaioase si in autobuze nervoase, am mers cu viteza moderata pe sosele suspendate, ne-a fluturat vantul pe vapor, ne-am tarat prin tuneluri lungi de 2-3 kilometri, prin inima orasului.
Am mancat in localuri de toate felurile. Si-ntr-un birt inghesuit de pe o straduta laturalnica, ferita, in apropierea unei statii de taxiuri, si-ntr-un restaurant scump pentru turisti (o teapa pe care-am luat-o…. nu, pe care am dorit-o si cautat-o, deci meritat-o. Asadar: evitati restaurantele cu peste de pe podul Galata, sunt scumpe iar mancarea e departe de a fi la inaltime), si-n multe tipuri intermediare de “eateries”. Am mancat si caracatita, si porumb fiert la coltul strazii. Si, mai ales, grozavul sandvis cu peste de la Eminonu. Sau inca si mai gustosul Balık Ekmek (adica acelasi lucru, sandvis cu peste. ca aici) de la Kadikoy.
Am baut un suc de rodii, proaspat stors de un vanzator ambulant. Din rodii proaspete si bine coapte. Acrisor si intepator, cu un gust concentrat, minunat.
Anul asta Stambulul e capitala culturala ioropeana. Cu ocazia asta au pus, langa Moscheea Albastra, un cort – tot albastru – pe care scrie ceva de genul “1001 de inventii musulmane”. Inauntru vezi un filmulet, facut ca pentru copii, in care ti se explica inocent ca “poate evul mediu a fost un ev intunecat la voi, in occident, ca la noooi…. noi, musulmanii – fie din spatiul arab, fie din cel african, sau chiar est-asiatic – am descoperit sau inventat tot felul de chestii. Sistemul biela-manivela, primele instrumente chirurgicale, astrolabul, cecurile, cum functioneaza ochiul – o multime de lucruri folositoare, fara de care multe lucruri n-ar fi existat astazi. Sa va explicam…”. Si apoi intri si-ti incanti ochii cu standuri interactive, joculete care te-nvata despre drumul matasii si locul stelelor pe cerul noptii, difuzoare, toate asa destept ilustrate ca-ti vine sa pierzi acolo o zi intreaga. Jos palaria, bravo turcilor, stiu sa vorbeasca despre ei.
M-au primit si la hamam, baia turceasca traditionala. Taaaare frumos si placut sa zaci acolo, pe piatra rotunda, sa te uiti la razele de soare care patrund prin ferastruicile din tavanul cupola, sa te umple de clabuci o mamaie cu maini pricepute si sa te balacesti apoi in piscinuta-jacuzzi cu apa la temperatura corpului. Acolo am gasit ulei de masaj cu miros de portocale si grapefruit, un ulei care-ti lasa pielea mirosind proaspat “intreaga zi”, cum spun reclamele. Pentru hedonistul stresat din tine.
La U2 am ajuns dupa un drum de o ora jumate intr-un taxi chinuit, care a iesit din oras cale de vreo 20 de kilometri, ca sa evite autostrada blocata si sa reintre pe un drum liber care ducea la Ataturk Olimpiyat Stadiumu. Asa am fost zdruncinati, doi romani, un grec si-un olandez, intr-o cursa de care-o sa-mi aduc aminte muhuhuult timp.
Spectacolul a fost lung, antrenant si foarte politic (asa e Bono, care a trancanit despre Europa si Asia, despre podul peste Bosfor, despre drepturile femeilor, pana cand a pomenit numele unui politician si s-a trezit cam huiduit de stadion. Un moment Madonna) . Emotionant pana la lacrimi atunci cand irlandezii l-au adus pe scena pe Zülfü Livaneli si tot stadionul a cantat la unison, surprinzator cu remixul la “I’ll go crazy if i don’t go crazy tonight” condimentat cu 3 versuri din Discotheque, impresionant prin desfasurarea de tehnologie si imaginatie. Frumos, tare frumos, mi-a placut. De pus in rama, nu neaparat si la sufletel.
muuuch later edit, pentru ca am observat si vreau sa zic: eram gata sa pariez ca vocea lui Bono nu mai e ce-a fost. nu se poate, are si el o varsta, cat s-o duca?! ei bine… vocea domnului e cum era in tinerete, ba mai mult decat atat. a cantat “miss sarajevo”, si a insistat sa preia si partea lui Pavarotti. si cand a ajuns la refren a trebuit sa trag aer adanc in piept, pentru ca suna foarte, dar foarte bine, clar si puternic si frumos.
apoi: puteam sa jur ca u2 nu vor canta alte melodii. n-or sa preia bucati din alte piese cunoscute, n-au nevoie sa-i aduca tribut lui michael jackson sau mai stiu eu cui. asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand, la refrenul de la “sunday bloody sunday” Bono a bagat o bucata de “get up, stand up, stand up for your right”. cu topaitul aferent. hei, domnu’ bono, intelegem cum e cu mesajul, dar pana unde ?!
o cronica bunutsa a concertului am citit aici.
N-am putut sa merg pe firul muzicii si sa ajung si la Trilok Gurtu si Misia, la Timisoara. Eh, nu poti sa le ai pe toate. Nu pe toate-odata, in orice caz.
