Haplea Va Recomanda Macelariile „la Cutitul Iscusit”
articol scris de victorpartan blog hapleablog.wordpress.com
A fost inaugurat, în Bucureşti, lanţul de măcelării „La cuţitul iscusit”. Primele trei măcelării s-au deschis în Hala Obor nouă, în Piaţa Valea Ialomiţei şi lângă Piaţa Gorjului. Haplea a vizitat punctul din Piaţa Valea Ialomiţei (în complexul de vizavi de tarabe) şi a descoperit o gamă largă de cărnuri şi preparate din carne la preţuri sub cele din hypermarket.
„La unele sortimente avem cele mai mici preţuri din piaţă. Desigur, specialităţile precum rulada măcelarului sau fileul umplut cu caşcaval şi prune sunt ceva mai scumpe, pentru că necesită mai multe ingrediente şi un timp îndelungat de prelucrare. Ideea a pornit de la nevoia de a găsi toate tipurile de carne la un loc şi de a reînvia vechile tradiţii măcelăreşti. De exemplu, micii se leagă bine numai dacă sunt făcuţi cu zeamă de oase. <La cuţitul ascuţit> se vor comercializa numai produse preparate în acest fel, doar din carne şi slană, fără coloranţi şi fără conservanţi”, a declarat Mădălin Simion, cel care a prezentat măcelăria vizitatorilor.
Cârnaţii s-au vândut ca … pâinea caldă
Cei care nu au timp pentru gătit sau sunt mai puţin pricepuţi găsesc „La cuţitul iscusit” perişoare gata formate şi amestec de carne pentru sarmale, tocmai bun pentru a fi împăturit în foi de varză şi băgat la cuptor. La mare căutare sunt cârnaţii picanţi de porc, cârnaţii de pui şi cârnaţii de curcan. „Dimineaţă s-au vândut în timp record aproape toţi cârnaţii de curcan. Ce vedeţi aici este cam 30% din cantitatea pe care o aveam când am deschis. Ne era teamă că nici nu o să mai avem ce prezenta seara, când urma să aibă loc deschidere oficială”, a povestit Mădălin Simion. Patronul Claudiu Ciuciureanu a spus că „La cuţitul iscusit” şi-a propus să aducă pe mesele românilor porci de mangaliţa (fără colesterol), carne proaspătă de miel românesc, găini, raţe şi curcani crescuţi în bătătură şi nu în ferme.
Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul http://www.lacutituliscusit.ro
Unde găsiţi măcelăriile „La cuţitul iscusit”:
Piaţa Obor – Strada Ziduri Moşi nr. 4, în nouă piaţă Obor Market, vizavi de Crama Murfatlar
Piaţa Valea Ialomiţei – Aleea Băiuţ nr. 20, vizavi de standurile de legume
Piaţa Gorjului – Strada Dezrobirii nr. 33, lângă şcoala nr. 31
Filed under: C4. Creme&Souffle-uri, STIRI CULINARE