contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Hamsii Prajite

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine, hamsiile mă duc cu gândul la vară și la mare. Nu știu nici în ce dispoziție oi fi fost, dar când am dat peste hamsiile astea, o frumusețe altfel, n-am stat pe gânduri și am cumpărat, deși curățatul lor e cam migălos și răbdarea nu e punctul meu forte.Dar a meritat.
 INGREDIENTE:
 -500 g hamsii
 -3-4 linguri făină
 -o lingura de boia dulce
 -o linguriță praf curry
 -sare
 -lămâie pentru servit
 Ptr. mujdei:
 -4 căței mari de usturoi
 -o linguriță de sare
 -o linguriță de oțet
 -ulei

 MOD DE PREPARARE:
 1.Curățați hamsiile de intestine, spălați-le și lăsați-le la scurs.Eventual le ștergeți cu prosop de hârtie, să nu mai fie ude.Sărați-le.


 2.Amestecați într-un bol făina, boiaua, praful de curry , după care dați peștișorii prin amestecul de făină  și prăjiți-i pe ambele părți, într-o tigaie întinsă și încinsă, plină 1/3 cu ulei. După ce sunt gata, scoateți-i pe un prosop de hârtie pentru a se scurge surplusul de ulei. Dacă peștișorii sunt mai mici puteți înfige mai mulți, câți încap pe o scobitoare și în felul acesta puteți întoarce mai mulți odată .
 3.Intretimp faceți mujdeiul zdrobind cățeii de usturoi cu sare și oțet, până se face o emulsie, apoi adăugați uleiul puțin câte puțin, amestecând continu ca la maioneză, până ajungeți la cantitatea dorită.
 4.Serviți peștișorii stropiți cu suc de lămâie  și mujdei, eventual alături de mămăliguță aromatizată cu rozmarin, că e la modă.Noi i-am mâncat simplu, ca pe semințe. 

 Poftă bună ! 
Nota: Puteti folosi in amestecul de faina ce condimente va plac.Ma gandesc ca seminte zdrobite de fenicul cu piper si coaja de lamaie, e o varianta de incercat.Asa ca, imaginatia sa zburde !