Guilty // Not Guilty
Sursa Guilty // Not Guilty
articol scris de kikomica blog sufletpentruhrana.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Am pus astăzi această fotografie pe Instagram spunând că am decis să renunț la sentimentul de vinovăție pe care-l implică din cel în ce mai des consumul anumitor alimente/mâncăruri în ziua de astăzi. Pentru că da, pe lângă confuzia maximă generată de toate studiile pro și contra a orice legat de alimentație, miile de opinii complet diferite sau variațiuni pe aceeași temă care circulă prin reviste și mai ales pe internet, acest sentiment mizer și deloc la locul lui este din ce în ce mai prezent în viațile noastre. Orice e dulce sau mai puțin sănătos (după unii, după alții) este un guilty pleasure - zahăr, subtitut de zahăr, pâine, paste, alcool, fructe cu prea mult zahăr, McDonald's, KFC, chipsuri și câte și mai câte. De niciunul nu te poți atinge dacă ești o femeie (da, la femei este mai profund sentimentul pentru că societate pune mult mai multă presiune pe ele din toate punctele de vedere) în toate mințile. Așa ajungi să mănânci pe ascuns și să te simți vinovată pentru că ai fost învățată că faci o mare greșeală dacă pui pe limbă fie și un strop din cine știe ce.
Niciunul dintre alimentele sau mâncărurile pe care încearcă diverse publicații, intituții, asociații, organizații să ni le impună ca super-mega dăunătoare nu ne va provoca moartea și nici măcar diabetul, cancerul, hipertensiunea sau, cel mai grav dintre toate, obezitatea de care ne atât de frică. Noi suntem singurele care am putea face asta. Sigur, are și genetica un rol în toată povestea dar dincolo de ea există echilibru și exces. Depinde de tine calea pe care o alegi, decizând astfel dacă mâncarea este o bucurie în viața ta sau o povară care provoacă acel sentiment de vinovăție.
Eu am decis, după ceva vreme în care am bântuit pe cărări greșite, să o las să fie plăcere și să uit, cum ziceam și pe Instagram, de sentimentul de vinovăție. De când am renunțat la a mai mânca carne izul ăsta de vai, nu e bine aia, nu e bine ailaltă a emanat permanent pe lângă mine și mesele mele. A nu se înțelege greșit, nu am niciun regret că am renunțat să mănânc carne dar realizez acum că acest gest și documentarea vizavi de un stil de viață sănătos pe care am făcut-o în ultimii ani nu au făcut decât să trezească și să hrănească pe perioade mai lungi sau mai scurte niște obsesii care au sfârșit prin a-mi răpi bucuria mâncatului și gătitului.
Sunt o persoană echilibrată când vine vorba de mâncare, rar fac excese. Folosesc zahărul cât mai puțin, prăjesc extrem de rar, îmi fac pâinea singură și în general sunt adepta a ceea ce susține și Michael Collen - eat anything as long as you cook it yourself. Las video integral aici, poate ai 20 de minute să-l vezi, garantez că va fi o bună investiție. Și mai bună dacă îl arăți copiilor tăi adolescenți (zic adolescenți pentru că pot deja înțelege limba engleză și tema discuției).
În aceste condiții, de ce sentimentul de vinovăție? Pentru că asta sunt învățată să simt. Pentru că și eu, ca și tine, văd zeci, sute de fotografii poate pe zi cu femei mai slabe, mai tonifiate, citesc câteva articole pe săptămână despre cum sucurile, ierburile, renunțatul la zahăr sau gluten au schimbat complet viața unuia sau altuia. Posibil să fie toate adevărate, numai că eu sunt eu, nu unul, nu altul. Mi-e mult mai ușor să mă uit la mine și să fac schimbările care mi se potrivesc mie decât să adopt pas cu pas rețete de succes și să mă umplu de furie când eșuez în a le urmări pe termen lung. Cel mai simplu lucru, am testat, este să îmi ascult inima, rațiunea și corpul. Și pentru că vorbim despre alimentație, da, corpul trebuie urmărit cu mare atenție pentru că el îți spune de ce ai nevoie mai mult și la ce e mai bine să renunți. E uimitor cum suntem învățați să ascultăm de toți străinii, pe unii să-i plătim pentru a ne învăța cum să ne hrănim (o chestiune simplă care este categoric în ADN-ul nostru de mii de ani) și nu petrecem nici măcar cinci minute pe săptămână pentru a analiza efectele obiceiurilor noastre alimentare.
Uite, acum două luni am auzit trei povești de la trei femei diferite care au renunțat să mai mănânce zahăr. Pe două le cunosc personal și știu că nu vorbesc prostii. Una și-a vindecat o acnee pe car eo avea de ani de zile, cealaltă a descoperit că nemaimâncând zahăr nu mai are nici zecile de alergii cu care se lupta an de an din primăvară până-n toamnă. Povestea celei de-a treia am citit-o pe facebook, nu o cunosc personal pe femeia în cauză, îmi aduc aminte că spunea că a slăbit opt kilograme în opt săptămâni (atenție, nu doar renunțând la zahăr ci și mergând zilnic pe jos zece kilometri). Revenind la mine, ce am făcut? Am decis să renunț și eu la zahăr. Și am rezistat două săptămâni fără el. Și atât. Am realizat mai târziu de ce nu m-a ținut mai mult - pentru că nu aveam niciun motiv real să renunț la zahăr. Nu fac exces, nu am nicio boală potențial legată de consumul de zahăr. Sunconștientul meu știa toate astea și în cele din urmă a dictat conștientului să ia măsurile ce se impuneau - lasă femeia să mănânce colivă că e una dintre plăcerile vieții ei (dap, după două săptămâni jumate cu asta am cedat).
La fel cu slăbitul, că e și el mereu legat de alimentație. După ce m-am lăsat de fumat am pus pe mine 7 kilograme (punctul maxim) și m-am stabilizat la +4 față de cum eram pe vremea când fumam. Am 1,70 înălțime și 60 de kilograme, port M/38, uneori și S. Dar de trei ani creierul meu e ocupat permanent de ideea că trebuie, trebuie să revin la 56-57 cât aveam pe vremuri. Ei bine, nu revin, orice aș face, la oricâte plăceri gastronomice aș renunța, oricât de vinovată m-aș simți pentru fiecare felie de pizza sau pâine. Rămân constantă la 59-60-61 de kilograme. De ce? Pentru că în adâncul meu știu că e firesc, că sunt niște proporții absolut normale pentru o femeie de orice vârstă, d-apăi pentur una de 37 de ani. Trebuie doar ca mintea mea bombardată de mesaje greșite să înceteze să le mai privească ca pe o normă musai de urmat.
În concluzie, renunță la a te simți vinovată, uită de tot ce încearcă ziarele, corporațiile, blogurile să-ți vândă și ascultă-te - numai așa vei găsi echilibru cu ajutorul căruia poți face orice altceva îți propui tu pentru tine, dincolo de barierele impuse dinafară.
