Guest Post: Monstretti Sau Neuroni De Macaroane
articol scris de Le Blog Piquant blog leblogpiquant.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Azi avem musafiri: draga mea prietena Liana - da, geniala inventatoare a puiului umplut - s-a tinut de bucatareli in weekend! Uite ce a rezultat:
Se facea ca eram eu acasa si ma bucuram de o no-shower sunday. Stiti cum e: afara ninge, tu nu te-ai ridicat din pat decat pentru a merge la baie sau a aduce cafea, mic dejun, pranz, snacks, ahem..cele necesare.. si citesti si pierzi timpul la calculator, lene ne-stramutata fara nici o remuscare. Cand.. deodata.. gasesti asta: http://9gag.com/gag/2394193 si de aici, lucrurile nu au mai fost la fel. Niciodata!
Am sarit din pat (am cules fulgii de porumb care au saltat de pe plapuma), am tras o pereche de blugi pe mine si un hanorac peste bluza de pijama, am pus o oala cu apa pe foc (fire hazard my ass) si am.. zbughit-o, pt ca alt cuvant mai potrivit nici nu gasesc, catre supermarketul de la parterul blocului.
Ajunsa afara am luat-o mai incet, cu grija pe gheata, nu cumva sa cad, sa-mi pierd cunonstinta si sa ma trezesc la spital unde sa trebuiasca sa explic halul in care am iesit din casa (cred ca dupa asta sansele ca eu sa petrec mult mai multe no-shower every-day, intr-o camera pufoasa, ar fi crescut vertiginos). E un risc pe care incerc sa nu mi-l iau prea des, dar la naiba, atunci cand ai o misiune trebuie sa actionezi cat de repede posibil.
Drumul la Mega a durat fix 7 minute dus-intors, printr-un miracol nu era nici coada. Cosul meu continea: un pachet spaghete, un pachet vidat cu 5 cremwursti, o cutiuta mica de smantana si stiam ca in frigider mai este un borcan inceput de pesto.
Nu am avut nici un gand sa fiu originala cu sosul, this was all about the tiny spaghetti monsters. Sa va arat o poza cu ingredientele, Elena asa face:
* Stiati ca: pachetul de piscoturi din coltul dreapta sus este unul dintre cele 2 pe care trebuia sa le servesc la cununia civila a Elenei cu Alex dar.. well.. there they are, 2 ani mai tarziu (le-am gasit in camara de curand, sunt foooarte expirate, dar nu ma lasa sufletul sa le arunc. Stau pe masa de atunci, astept sa vina un elf cu pofta de tiramisu si un stomac puternic sa le ia.) N-au nici o legatura cu reteta, nici portocalele de asemenea, dar hey, am considerat necesar sa imi exprim crezul artistic punandu-le pe fundal. Problem?
Am taiat cremwurstii in jumate, apoi jumatea jumatatilor si apoi in jumatea jumatatii jumatatilor (ar fi fost mai simplu sa zic in optimi, dar viata nu e simpla). Am dat o bucatica pisicii ca sa o tin ocupata si afara din bucataria mea (awww, s-a jucat cu ea pe hol, bagand-o si scotand-o din cizma mea. ce..dragut.. *note to self: nu pleca prea in graba maine la munca*).
...Si apoi a inceput adevarata arta...
Acum.. la inceput am incercat sa urmez un model, sa infig spaghetele in forma de floricica sau steluta, bucata sa fie echilibrata din punct de vedere al compozitiei, sa gasesc si sa pastrez numarul perfect de spaghete, care poate sa fie chiar paralele..
Intentia mea remarcabila n-a durat prea mult. Se pare ca in lupta OCD vs ADD castiga detasat ADD :D
Oricum, munca asta a fost destul de satisfacatoare. Dupa cateva bucati am inceput sa multitaskez, sa pun cate 2 si apoi cate 3 spaghete deodata. Cool, stiu. Senzatia pendula undeva intre a coase niste degetele si a trage in tepa niste raufacatori in miniatura. Bucataria Tepes style. De fapt, produsul final, cumva, mi se pare ca arata ca niste neuroni: cremvurstii sunt axonii, spaghetele sunt dendritele (ce?.. am dat bacu' la biologie..). Neuroni de macaroare. Suna f bine si ca o insulta. “Hey, neuron de macaroane, taci din gura si mananca cina delicioasa pe care ti-am pregatit-o.” Hihihhh...
Pe urma le-am pus in oala si le-am scufundat incet incet cu o ligura. Cu grija sa nu le “tund” din greseala. Aici imaginea ducea mai mult la niste canibali care fac o supica, dar nu vor sa bage “ingredientele” cu capul la fund din prima, pt ca au nisip in par. *Note to self: seek counsel.* Hey, uite, niste poze:
Rezultatul finit este.. superb. E greu sa te abtii sa nu te joci cu ele, sa faci elicopteru sau sa incerci sa le impletesti codite. Adica.. eu chiar nu m-am abtinut. Arata ca niste caracatite mici. Sau ca masina de tocat carne. Sau ca un copil cu gura plina care impinge mancarea printre dinti. Ok, ok, ma opresc cu metaforele.
Desigur, sosul (complet ne-original, dar f bun) a constat in a amesteca repede (in timp ce chicoteam si topaiam de pe un picior pe altul f mandra de mine) cutiuta de smantana cu sare, piper, putin ulei de masline si 2-3 lingurite de pesto. Se amesteca cu grija, se trag jaluzelele, se asigura ca nu e nimeni prin preajma si se ridica bucata cu bucata intre degetul mare si artator, de partea carnoasa. Se porceste. Like a lady.
Se facea ca eram eu acasa si ma bucuram de o no-shower sunday. Stiti cum e: afara ninge, tu nu te-ai ridicat din pat decat pentru a merge la baie sau a aduce cafea, mic dejun, pranz, snacks, ahem..cele necesare.. si citesti si pierzi timpul la calculator, lene ne-stramutata fara nici o remuscare. Cand.. deodata.. gasesti asta: http://9gag.com/gag/2394193 si de aici, lucrurile nu au mai fost la fel. Niciodata!
(In poze, Mr Pukey da garantia calitatii)
Ajunsa afara am luat-o mai incet, cu grija pe gheata, nu cumva sa cad, sa-mi pierd cunonstinta si sa ma trezesc la spital unde sa trebuiasca sa explic halul in care am iesit din casa (cred ca dupa asta sansele ca eu sa petrec mult mai multe no-shower every-day, intr-o camera pufoasa, ar fi crescut vertiginos). E un risc pe care incerc sa nu mi-l iau prea des, dar la naiba, atunci cand ai o misiune trebuie sa actionezi cat de repede posibil.
Drumul la Mega a durat fix 7 minute dus-intors, printr-un miracol nu era nici coada. Cosul meu continea: un pachet spaghete, un pachet vidat cu 5 cremwursti, o cutiuta mica de smantana si stiam ca in frigider mai este un borcan inceput de pesto.
Nu am avut nici un gand sa fiu originala cu sosul, this was all about the tiny spaghetti monsters. Sa va arat o poza cu ingredientele, Elena asa face:
* Stiati ca: pachetul de piscoturi din coltul dreapta sus este unul dintre cele 2 pe care trebuia sa le servesc la cununia civila a Elenei cu Alex dar.. well.. there they are, 2 ani mai tarziu (le-am gasit in camara de curand, sunt foooarte expirate, dar nu ma lasa sufletul sa le arunc. Stau pe masa de atunci, astept sa vina un elf cu pofta de tiramisu si un stomac puternic sa le ia.) N-au nici o legatura cu reteta, nici portocalele de asemenea, dar hey, am considerat necesar sa imi exprim crezul artistic punandu-le pe fundal. Problem?
Am taiat cremwurstii in jumate, apoi jumatea jumatatilor si apoi in jumatea jumatatii jumatatilor (ar fi fost mai simplu sa zic in optimi, dar viata nu e simpla). Am dat o bucatica pisicii ca sa o tin ocupata si afara din bucataria mea (awww, s-a jucat cu ea pe hol, bagand-o si scotand-o din cizma mea. ce..dragut.. *note to self: nu pleca prea in graba maine la munca*).
...Si apoi a inceput adevarata arta...
Acum.. la inceput am incercat sa urmez un model, sa infig spaghetele in forma de floricica sau steluta, bucata sa fie echilibrata din punct de vedere al compozitiei, sa gasesc si sa pastrez numarul perfect de spaghete, care poate sa fie chiar paralele..
Intentia mea remarcabila n-a durat prea mult. Se pare ca in lupta OCD vs ADD castiga detasat ADD :D
Oricum, munca asta a fost destul de satisfacatoare. Dupa cateva bucati am inceput sa multitaskez, sa pun cate 2 si apoi cate 3 spaghete deodata. Cool, stiu. Senzatia pendula undeva intre a coase niste degetele si a trage in tepa niste raufacatori in miniatura. Bucataria Tepes style. De fapt, produsul final, cumva, mi se pare ca arata ca niste neuroni: cremvurstii sunt axonii, spaghetele sunt dendritele (ce?.. am dat bacu' la biologie..). Neuroni de macaroare. Suna f bine si ca o insulta. “Hey, neuron de macaroane, taci din gura si mananca cina delicioasa pe care ti-am pregatit-o.” Hihihhh...
Pe urma le-am pus in oala si le-am scufundat incet incet cu o ligura. Cu grija sa nu le “tund” din greseala. Aici imaginea ducea mai mult la niste canibali care fac o supica, dar nu vor sa bage “ingredientele” cu capul la fund din prima, pt ca au nisip in par. *Note to self: seek counsel.* Hey, uite, niste poze:
Rezultatul finit este.. superb. E greu sa te abtii sa nu te joci cu ele, sa faci elicopteru sau sa incerci sa le impletesti codite. Adica.. eu chiar nu m-am abtinut. Arata ca niste caracatite mici. Sau ca masina de tocat carne. Sau ca un copil cu gura plina care impinge mancarea printre dinti. Ok, ok, ma opresc cu metaforele.Desigur, sosul (complet ne-original, dar f bun) a constat in a amesteca repede (in timp ce chicoteam si topaiam de pe un picior pe altul f mandra de mine) cutiuta de smantana cu sare, piper, putin ulei de masline si 2-3 lingurite de pesto. Se amesteca cu grija, se trag jaluzelele, se asigura ca nu e nimeni prin preajma si se ridica bucata cu bucata intre degetul mare si artator, de partea carnoasa. Se porceste. Like a lady.
