Ghiveci In Straturi La Cuptor
articol scris de Ionela blog ioana-retetecalamamaacasa.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
În încercarea mea de a evita prăjelile şi de a găti cât mai dietetic, am pregătit (prea mult spus, totuşi.. gătit!) acest ghiveci cu legume de sezon, folosind doar răzătoarea Borner. Am avut nevoie de:
1. Legume (2 cepe, 1 ardei gras galben şi unul roşu, 1 vânătă potrivită, 3-4 cartofi, 3-4 roşii, 1-2 morcovi, 1 cutie ciuperci feliate, câţiva căţei de usturoi).
2. 2-3 linguri ulei de măsline
3. 1-2 linguri pastă de tomate.
Am procedat astfel:
- vânăta feliată se presară cu sare şi se lasă deoparte, până ce pregătim celelalte legume;
- legumele curăţate şi spălate le dăm pe răzătoare, alegând forma de rondele (dacă nu aveţi o astfel de răzătoare, feliaţi totul cu un cuţit bine ascuţit), după care le condimentăm cu sare şi piper;
- după ce au trecut cel puţin 10 minute în care feliile de vânătă au fost date cu sare, acestea se spală sub jet de apă, pentru a îndepărta sucul amărui pe care îl conţin;
- ungem cu ulei o tavă şi aşezăm legumele în straturi : feliile de vânătă, ciupercile, ceapa, morcovul, usturoiul mărunţit, cartoful şi roşiile;
- adăugăm peste legume uleiul de măsline şi pasta de tomate, pe care o desfacem cu 1 cană de apă.
- dăm ghiveciul la cuptorul preîncălzit, la foc iute, pentru aproximativ 1 oră.
- cu 10-15 minute înainte de a stinge focul, radem brânză pe deasupra legumelor de la cuptor, sau nu procedăm astfel, dacă nu ne place această variantă.
Acest ghiveci rapid reprezintă o mâncare uşoară şi săţioasă, excelentă pentru serile calde de vară. Poftă bună!