contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Fursecuri Cu Merișoare, Alune și Ciocolată Albă

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga



 Fursecurile astea nu au fost in plan...adica nici nu am planuit sa le mananc, nici sa le fac, nici sa le fac vreo poza! Si nici macar sa le postez pe blog! :). Dar...cand iesi intr-o zi sa-ti cumperi o cafea, si iti ies in cale niste fursecuri gigant, frumoase si aratoase, cumperi vreo 2 si fugi cu ele. Si cand papilele tale zic ca degeaba te-ai chinuit sa fugi cu ele, ca de fapt fursecurile cumparate au gust de paine uscata...e clar! Te duci acasa si faci tu fursecuri dupa gustul si asemanarea placerea ta. Asa ca...iata-le! Iar cat despre postat...pai nu, nu aveam de gand, sunt restanta la postat cu tortul de ziua sotului si alte nu stiu cate retete deci...ce m-ar impinge pe mine sa postez astea si tocmai astazi? O nebuna m-a haituit pe messnger (a se intelege super-de treaba femeie, stii tu cine esti, doamna M :) ) si alti insistenti draguti si iubiciosi care au zis ca dau nu stiu cate feluri de laptic, numai sa postez reteta. 
Deci mare inventie nu e, e un prapadit de fursec. Dar buuun rau! :))

150 g unt (82% grasime)
100 g zahar brun
1 ou
150 g faina alba
100 g alune de padure usor prajite
75 g merisoare confiate
(sau amestec merisoare, agrise, goji)
100 g ciocolata alba tocata 
2 lingurite zahar vanilat
1/2 lingurita praf de copt
1 varf lingurita bicarbonat
1 praf sare

Reusita si totodata savoarea inconfundabila a unui fursec de casa este data de unt...gras, neaparat 82%! N-o fi sanatos, n-o fi prieten cu silueta, dar daca vreti fursec, atunci folositi unt d-asta. :)
Se incinge cuptorul la 185 grade Celsius.
Untul moale la temperatura camerei se bate bine cu mixerul, se adauga zaharul vanilat, zaharul brun (merge si zahar alb, dar cel brun da gust si mai bun), se mixeaza bine pana se obtine o crema pufoasa


se adauga oul intreg si se amesteca din nou. Stiu, castronul e stropit, nu arata bine, dar...facem fursecuri, da? :)


se incorporeaza in 2 transe faina amestecata cu sarea, praful de copt si bicarbonatul. Se toaca ciocolata alba si alunele de padure, bucati mai mari (ca sa aveti ce rontzai in biscuite :) ).


cu ajutorul unei spatule se incorporeaza si ciocolata alba tocata, alunele. La final se obtine o compozitie ferma care nu se lipeste de maini


cu ajutorul unei linguri sau a unei scule speciale pentru inghetata, se formeaza galusti, sau guguloaie de marimea unei chiftele. Acuma depinde si cat de mare vreti voi sa fie fursecul la final :). Nu uitati si de minunata hartie de copt, pe care sa aranjati galusco-chiftelele! Mare om cine a inventat hartia asta de copt! :)


eu am optat pentru fursecul grobian, deci mi-au iesit cam 25 de bucati. Daca voi sunteti stilul minimalist, sa zicem :), va vor iesi mai bine de 30 de bucati :).


Dati pesmetii cei dulci la cuptor pentru 10-12 minute, pana se auresc usor pe deasupra, iar pe dedesubt sunt aramii.  Scoateti tava din cuptor si lasati sa se racoreasca. 


Transferati minunile pe gratar de bucatarie si lasati sa se raceasca complet. 


Aveti sau n-aveti lapte, puneti-va pe rontait, ca nu e de gluma cu pesmetii astia! :)



Hai s-aveti pofta! :)