Fursecuri Cu Cardamom Si Alune
articol scris de truedelights blog
Cardamomul este un condiment mai rar, folosit atat pentru
diferite mancaruri cat si ca adaos in prajituri.
Aroma cardamomului este foarte fina , dulce , iute si usor mentolata. Dupa consum ,ramane pe limba un gust de lamaie ,camfor si portocala…
Mai multe despre cardamom puteti citi si aici.
Azi am pregatit fursecurile cu cardamom asa cum vazusem eu mai de mult la Anna Olson…de data asta am avut condimentul de la Roxana, asa ca nu l-am mai inlocuit cu scortisoara…
INGREDIENTE:
- 2 oua
- 4 linguri zahar
- o jumatate lingurita cardamom
- o jumatate lingurita praf de copt
- 100 g unt
- un praf de sare
- cateva picaturi cu esenta de rom
- 2 linguri zeama de lamaie
- 2 linguri lapte
- faina cat cuprinde ( aprox. 20 linguri)
- 100 g alune nesarate pentru decor
- 50 g ciocolata pentru decor
PREPAPARE:
Batem ouale cu zaharul ,adaugam untul
frecat,zeama de lamaie,laptele,
esenta si faina amestecata cu praful de copt,
sarea si praful de cardamom.
Framantam bine aluatul si il lasam la
frigider aprox 20 min, timp in care noi
vom taia alunele in bucati mai mici.
Scoatem aluatul din frigider ,
intindem din el o foaie, nu foarte groasa ,
si taiem cu forme diferite, fursecurile.
Deasupra fiecaruia vom pune
alune si le vom presa usor cu mana,
sa intre in aluat.
Asezam fursecurile in tava unsa
cu ulei si tapetata cu faina si le dam
la cuptorul incins inainte , pentru 20-25 minute.
Scoatem fursecurile ,le lasam sa se raceasca si le decoram cu ciocolata topita.
Sunt excelente langa o ceasca de ceai aromat de fructe sau o cana cu lapte!