Friptura De Porc In Sos De Rosii Cu Usturoi
articol scris de divainbucatarie blog divainbucatarie.ro
Cea mai simpla si gustoasa friptura de porc este cea la cuptor cu usturoi si suc de rosii. Nu ne trebuie mult timp sa o pregatim, iar cat tava sta in cuptor avem timp sa facem o multime de lucruri. In doar 5 minute pregatim tava cu friptura si apoi incepem sa poftim, fiindca mirosul din cuptor este foarte apetisant.
INGREDIENTE:
750 gr carne porc (cotlet si ceafa)
250 ml suc de rosii
3 linguri vin alb
1 capatana usturoi
4-5 linguri ulei de masline
sare
piper
1 lingurita rasa boia de ardei dulce
1 crenguta de rozmarin
cateva fire de cimbru proaspat (1/2 lingurita cimbru uscat)
PREPARARE:
In primul rand taiem carnea in felii groase de 2 cm si o batem pe ambele parti, apoi o punem intr-o tava, care merge la cuptor, intr-un singur strat.
Apoi, pregatim sosul pentru carne. Zdrobim cateii de usturoi, ii frecam cu sare, adaugam treptat uleiul, asa cum facem la maioneza, frecand mereu, pana obtinem o crema. Punem sucul de rosii, vinul si condimentele peste usturoi si amestecam pana se omogenizeza compozitia. Turnam acest sos peste carne, avand grija sa acoperim in intregime carnea. Daca este nevoie mai adaugam putin suc de rosii si apa.
Acoperim tava cu folie de aluminiu si coacem carnea in cuptorul preancalzit la 200°C timp de 45 minute. Dupa acest interval scoatem folia si mai lasam friptura in cuptor fara folie aproximativ 20 minute. Daca vrem un sos mai gros, turnam sosul intr-o cratita si il fierbem pana capata consistenta dorita, apoi il punem inapoi peste carne.
Servim carnea fierbinte cu piure de catofi, insotita de muraturi sau salata verde.
Pofta buna!