Focaccia Rapida
articol scris de JustLoveCookin blog ana-maria-ciolacu.blogspot.com
In 90 de minute obtinem minunatia asta de focaccia, foarte crocanta in exterior si pufoasa in interior, care se potriveste perfect cu mezelurile de toate tipurile. Postez din rezerva de retete pentru atunci cand nu am timp sa gatesc/postez. Am ajuns miercuri in Romania, si acum ma bucur pe deplin de timpul petrecut cu familia si prietenii. Voi mai sta inca 3 saptamani, dupa care ma voi intoarce acasa, deci cu forte si idei noi. ^__^
Ingrediente:
500 g faina
275 ml apa minerala
40 g untura sau ulei de masline
25 g drojdie proaspata
1 lingurita zahar (eu pun melasa sau miere)
1 lingurita plina sare
Mod de preparare:
Cernem faina cu sarea, apoi incalzim usor apa minerala in care am diluat 1 lingurita de zahar si drojdia.
Cand s-a topit drojdia punem si untura (sau uleiul de masline) si lasam sa se topeasca putin in caldura apei.
Da, untura ! "Secretul" de pret al brutarilor. Tot ce e facut cu untura e muuuuult mai bun, orice-ar spune cine vrea ! Multi sunt impotriva acestui controversat tip de grasime, insa eu cornulete mai bune si mai fragede decat cele cu untura stiu ca nu voi manca niciodata. :) Industria italiana foloseste foarte, foarte mult untura, pentru paine, grisini, panini, piadine, tigelle, pizza, focaccia, schiaccia, crackers, etc. In bucatarii intra tot mai putin, fiind vazuta ca o blasfemie, insa majoritatea produselor de panificatie o contin. Datorita caloriilor si colesterolului si eu fug pe cat posibil, dar de 2-3 ori pe an, o strecor pe undeva, si acel ceva iese mereu tare bun. :)
Turnam lichidul peste faina si framantam timp de 10 minute. Cand spun "framantam", inseamna de fapt ca eu ma uit la dragul meu KitchenAid rosu ca focul, si el framanta. :)) Imi place mult sa framant, insa aluatul acesta este destul de moale si lipicios, (dar cam asa trebuie sa fie) si de aceea am apelat la KA. E preferabil sa lasati robotelul sa faca aluatul asta, dar daca nu aveti, nu-i bai, pudrati cate putina faina pana reusiti sa-l framantati macar 10 minute, avand grija totusi sa-l lasati destul de moale.
Ungem tava aragazului cu ulei de masline si rasturnam aluatul framantat direct in tava. Il intindem cu mainile unse cu ulei si il lasam la crescut timp de 30 min. Eu pun aluaturile dospite in cuptorul cald, la 30°C si cresc mult mai repede si mai bine.
Acum "dezumflam" aluatul cu degetele, in acelasi timp formand si clasicele gropite. Ungem cu o emulsie facuta din 3 linguri apa si 3 linguri ulei masline si presaram sare grunjoasa. Mai lasam la crescut inca 30-50 min.
Intre timp,incingem cuptorul la 250°C.
Punem tava in cuptor, dupa care micsoram temperatura la 220°C. Lasam cca 25 min, pana capata o minunata culoare aurie.