Floarea Din Gradina, Cirese, Clatite
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Inainte sa va arat la ce ma refer, astazi am citit pe eticheta zaharului gelifiant, muream de curiozitate sa vad ce contine. Sau mai exact ce pun gospodinele care se respecta in dulceata de pus in camara lor. Initial am crezut ca nu e cine stie ce: pectina (are si fructul, treaca), acid citric (sau asa ceva) si, pararaaam, grasimi vegetale hidrogenate.
Nu stiu scopul, cand faceam noi chimie alimentara inca nu erau impinse la absurd atatea “preparate”. Dar la ce foloseste margarina din zahar, nu inteleg. Vorba Smarandei, pui gem pe paine si ai deja si margarina incorporata, mic dejun perfect, mai ales ca iar vine un post, ca sa ne sece miile de retete de post atat de bune incat nici nu iti dai seama ca nu mananci carne.
No un, acum ca m-am lamurit (si poate si pe domniile voastre), sa va arat ce am nou in mica mea gradina kitsch.
Mereu m-au fascinat gradinile japoneze cu pietre, exista si in varianta mini, initial aia am vrut sa imi fac, pentru ca am o droaie de pietre mai mult sau mai putin pretioase, nepretioase, ma rog. Numai ca nu am gasit cutie dreptunghiulara, numai una de tabla, basca in culori vii, asa ca am deturnat.
Deci ca sa faceti acest coltisor (eu il voiam gradina japoneza anti-stress, iaca, nu e), am folosit o cutie de biscuiti cu personaje Disney, o punga de nisip cernuta natural de vant, adica dus departe de mare, doar particule fine, e un loc anume unde il gasiti. O plantuta mica, sper sa ii placa in nisip si, fireste, niste pietre din colectie. Trandafirul de desert, din Sahara, se califica.
Formatiunea asta, zice pe net ca se face ea de la mama natura intr-un interval de timp lung, 4.000 pana la, cica, milioane de ani si ajunge la inaltimi colosale, isi schimba forma, poate fi din gips sau baritina (ala din care se scoate cu forta bariu).
Am mai rascolit sa gasesc ceva pietre asortate si am ales o calcedonie din Uruguay, mai exact o mini-geoda cu calcedonie si un psilomelan, drept e ca pietricelele mele sunt cam impure si de valoare mica, spre foarte mica, dar imi plac si sunt ale mele.
Am pus planta in nisip, pietrele si, nu stiu daca se vede in poza asta ca in prima, sub pom, un soldat, initial antrenat sa impuste bursuci, dar cum mini-bursucii mei sunt mai mari decat mini-soldateii de plastic pe care ii am mostenire, am exclus viezurele din tablou. Daca gasesc o cutie pe masura si forma pe care le visez eu, modofic gradina, scot pomul si jonglez numai cu roci, cred ca un onyx e foarte bine vazut in nisipul ala. Am si nisip de desert, dar putin si nu il amestec cu asta de la mare, sa nu se certe.
Schimband ordinea lipsei de idei, voiam sa va spun ca am mancat dupa multa vreme cirese aa cum imi plac, iaca, astea, mari, frumoase, cam scumpe, dar am luat fix cate sunt in poza, de un leu si ceva.
La Billa au mini-baghete, cam de zece centimetri, cu juma’ de ron bucata, sunt ideale pentru niste mini-hot dog. Nu, nu am facut, ma tin inca pe iaurt cu branza de vaci.
Si, daca tot am avut dulceturi, mai noi sau mai vechi (alea vechi au minim doi ani in balcon, facute fara nici un zahar cu margarina), am trantit repede si niste clatite.
Clatite umplute cu marmelada si servite cu cirese.
Imi place cum suna, servite, mi le-am servit eu mie, un fel de peretzel la tenis de camp fara camp, m-am autoservit.
Si de final, ca e marti si incoerenta e la rang de arta, mi-a pozat cofi potaia care face o figura, de rad cu lacrimi (si inca in poza nu e fix la maxim) cand se uita dupa mancare. Daca vreti, mai apropiata de realitate decat poza urmatoare e imaginea motanului din Shrek atunci cand isi scoate ochii la inaintare ca arma secreta.
Casi:
Puss in boots
rororo
