Filosofia Carnatului Si Putin Mov
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Nu am nici o reteta, dar asta am pohtit, asta am facut, carnatz cu piure.
E, cum stateam eu la un carnatz cu piure, minus drumurile facute intre doua imbucaturi, plus niste chestii citite, plus niste vorbe vorbite, ma gandeam asa, ca betivul la masa umbrita de vita de vie din curte, printre toiuri de tuica, ei, da, la viata.
Multi spun ca “daca as avea varsta de 18 si mintea de acum …”. Prin minte, inteleg experienta si, banuiesc si eu ca se gandesc ce ar schimba. Eu, in linii mari, as schimba destul de putine, adica viata nu a fost asa de rea cu mine, dar, pe alocuri, stiu clar ca am gresit fatal. Fata de oameni nu, doar de doi, daca as lua-o de la capat, sa zic, de la 17 ani, asta s-ar schimba. Ce as mai schimba? Nu as mai vrea sa fac nici un fel de cariera, drept e ca am citit ieri si o droaie din insemnarile lui Andi, care au fost in concordanta cu ideile mele de azi. Cariera, case, beute cu pseudoprieteni, putzulakis la costum, atarnatori, ar disparea multe din peisaj. Cred ca daca aveam la 19 ani informatiile de azi chiar eram in Bora Bora, ceream cetatenie franceza si lucram acolo, fie bucataream, fie plimbam turistii cu barcuta, faceam scuba cu ei, le faceam aranjamente florale si seara beam cu localnicii sub un palmier faccand misto. De turisti. Desi nu sunt sigura daca ma duceam in Bora Bora sau Wallis & Futuna. Si acum, daca nu ar fi niste chestii, mi-as lua bocceluta si ar pleca, dar pentru asta, de mic adolescent turbat trebuia sa ma apuc sa imi fac un bagaj mai bogat de limbi straine. Ca la cat am muncit, bani de drum strangeam.
Sau poate as fi ales cariera de mamica, da, da, nu radeti. Decat adolescentul rebel cu o armata de amici, ma puneam de la inceput pe treburi serioase. Cine stie unde eram acum, la un resort all inclusive cu plozii la balaceala, platea tati, ca de aia e tati.
Oricum clar, nu as mai munci cu atata ardoare pentru corporatii, nu mi-as mai distruge sanatatea nici cu munca nici la beute cu “prietenii” ca sa cheltui acum sa repar ce a mai ramas.
Nu as schimba ruptul spinarii pe cai, uite, de exemplu daca nu ma tineam ca tampita de multinationale, manca-mi-ar genele din pandispan, poate ma tineam de cai, acum deja sunt alte optiuni si perspective, lumea buna se da cu calul, se castiga alti bani, sunt alte oportunitati. Nu as fi lasat caii pentru masina de companie. Pardon, masina mea folosita pentru ca sa urce compania pe un market share de 90 si am uitat cat la suta.
Si, in mod cert, nu mi-as mai pierde capul dupa nici un purtator de coaie, asta clar. Da, respect, cuplu, relatie, fluturasi si aripioare, teatru generalizat, da, dar atata. Nu merita nervii aproape nici unul. Sunt buni de amici, prieteni, linistit hormonii, reprodus, sustinut diverse activitati, cum ar fi pokerul sau bambiliciul, ridicat greutati sau scos castroanele de pe rafturi inalte. Dar atat. Aia cu fluturasii e la purtatoarele de drai cucãr.
Ce nu as schimba deloc, deloc, ar fi cateii, cateii care mi-au bucurat viata asa cum au fost ei, defecti, bolnavi, urati, prosti, imperfecti, cateii raman catei.
La anu’ poate imi fac si eu ca Andi o lista cu obiective de indeplinit, sa vad peste doi ani ce s-a materializat, ar fi interesant.
Cam asta a fost mica filosofie a carnatului.
Da, piure din fulgi, mostenire de la trecerea mamei de la Mediterana la salajeana, imi place, nu-s trendi.
Sa trecem la putin mov, dupa ce am dat de pamant, involuntar, cu busuiocul din dotare, am suduit papagalii si m-am benoclat pe geam dupa potaie, am vazut ca in gradina, exceptand un trandafir care s-a pitit de soare sub frunzele liliacului, toate sunt mov. Fara caterinca, iaca.
Strugurii incep sa bata in mov.
Ardeii care, culmea, au avansat de la rafturile Lidl-ului la razele soarelui de pe pervaz si inca mai traiesc, mov.
Gardul viu, partea netunsa de aia de la primarie din frica de Casi, ei, da, a inflorit, mov.
Si zorelele, cum sa fie, mov si ele (poza e in miezul zilei, nu-s deschise).
De caldura mi s-a uscat vita de vie cea noua si pomii deja incep sa isi scuture frunzele, de data asta nu e nimica mov.
Nu stiu la ce s-o gandi Casandra inconjurata de putin mov, poate ca si pentru ea viata e putin curva, nu e rea, nu e neagra, dar nici buna pana la capat nu e.
Cum timpul nu se intoarce decat in filme, luam ce ne-a mai ramas si crosetam, vizibil incomodati de cateva repere care se agata de noi, de tipul bolilor si incompetentei medicale, facem o moaca hazlie si ne vedem de ziua de maine.
De fapt mai bine de ziua de azi, ca numai maine nu-i poimaine. Mi-a placut mult sa citesc randurile, pe alocuri agresive (ca el) ale lui Andi, mai, daca nu am visat numai rezolvari in diverse chestiuni dupa aia. Si mi-am dat seama ca obiectivele pe scurta durata, pas cu pas, cu rabdare si tutun, pana la urma sunt cele care dau roade. Si ma bucur mult ca nu m-am aruncat la mai mult decat imi pot permite fizic si material, desi, intotdeauna poate parea o mare fericire o casa mai aratoasa sau o masina mai voluminoasa. Nu e, e tzeapa, e fericirea aia de moment a cumparaturii, pieptul umflat de autosuficienta cand vorbesti cu vecinii sau prietenii si doar atat.
rororo
