Femeia Creştină – Soţie şi Mamă, Punte între Cer şi Pământ
articol scris de valentinaghidculinar blog valentinaghidculinar.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Astăzi, parcă mai mult ca oricând, se vorbeşte despre rolul femeii în societate şi în creştinism. Biserica noastră strămoşească, ortodoxă, ne arată în vederat, potrivit învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor Apostoli, locul şi rolul femeii în creştinism.
În Epistola I către Timotei cap. II – 15, Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor zice că “femeia se va mântui prin naştere de prunci, dacă va vieţui cu smerenie, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie”. Iată răspunsul căutat de către umanitate şi găsit în Cartea cea Sfântă, în Biblie. Femeia are îndatorirea de a perpetua neamul omenesc, conform poruncii divine , primite de către protopărinţii noştri Adam şi Eva: “Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi îl stăpâniţi”. Din acest punct de vedere, femeia împlinându-şi rolul naturii ei, continuă în lume ceea ce a început Dumnezeu şi anume opera creatoare a Ziditorului. Ea nu numai rodeşte viaţa, dar o şi creşte, o întreţine şi o desăvârşeşte pe linie naturală şi educaţională. Mama este cea care dăruieşte ceea ce a primit, viaţă din viaţa ei, trup şi suflet fiilor şi fiicelor ei. Îi hrăneşte cu sângele şi laptele ei, îi încălzeşte cu căldura trupului ei şi îi creşte cu sfinţenia sufletului ei.
Dumnezeu a binecuvântat-o pe femeie cu trei mari daruri, calităţi: i-a dăruit inestimabilul talant – fecioria, căci ce poate fi mai plăcut înaintea Domnului la o femeie ca fecioria? Maica Domnului, pururea Fecioară, este modelul desăvârşit pentru toate femeile care îşi păstrează fecioria.
A înzestrat-o Dumnezeu pe femeie şi cu darul de a fi soţie prin Sfânta Taină a Cununiei şi numai prin această mare taină, ea se împărtăşeşte de acest dar inefabil al lui Dumnezeu. “ În Cartea Facerii, găsim scris : nu este bine să fie omul singur pe pământ, Să-i facem ajutor potrivit pentru el…Şi luând Dumnezeu una din coastele lui Adam, a făcut-o pe femeie... Şi văzând-o Adam, a zis: Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu! Ea se va numi, femeie, pentru că din bărbatul ei s-a luat. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup”. (Facerea II - 18).
Ca soţie, femeia trebuie să-l iubească pe soţul ei şi să-l ajute întotdeaua, să nu-l descurajeze niciodată, să rabde cu statornicie şi să fie alături de el şi la bucurie, şi mai ales la necaz, până la mormânt. Prin muncă cinstită, printr-o viaţă curată, prin dragoste nefăţarnică, ea trebuie să fie “cunună barbatului ei”, după cuvântul înţeleptului Solomon.
Al treilea dar nepreţuit pe care Cel PreaÎnalt i l-a dăruit femeii, este acela de a fi mamă. Femeia este numită pe drept cuvânt, mama neamului omenesc deoarece numai prin ea se perpetuează umanitatea, ea aducând în lume o fiinţă nouă după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De la mamă, copilul învaţă toate lucrurile esenţiale pentru viaţă; să zâmbească, să vorbească, să-şi împreuneze mâinile după rugăciune, să-şi ducă mâna dreapta la frunte, la piept şi la umeri, adică să-şi facă Sfânta Cruce, să meargă la Biserică, să asculte slujbele şi să se împărtăşească cu trupul şi sângele Domnului, devenind astfel un pilon puternic pentru Biserică şi ţară. Mama este aşadar primul dascăl al copilului, mai bine zis preotul casei ei, căci ea însăşi îşi transformă casa într-un altar în care slujeşte cu abnegaţie. Ea face din fiul şi din soţul ei, din curăţirea ei sufletească şi din dragostea incomensunabilă pe care o are în inimă, altarul pe care se consumă şi se jerfeşte ce are ea mai scump – propria ei viaţă.
La acest altar, numai ea slujeşte, nu poate fi înlocuită de nimeni, căci numai ei i s-a dăruit misiunea aceasta sfântă de a fi preot în căminul ei.
„Daţi-mi o generaţie de mame bune, zice un gânditor, şi voi schimba faţa întregii lumi”. Iată ce pot face mamele bune: pot schimba viaţa pe pământ, transformă pământul în cer, coboară cerul pe pământ, căci între cele de sus şi între cele de jos trebuie să existe o simbioză, o sinergie, adică o conlucrare continuă.
Femeia creştină este candela aprinsă a credinţei în Dumnezeu în casa în care vieţuieşte. Marele savant G. Loginescu afirmă: „Două puteri sunt în lume: Dumnezeu în cer şi mama pe pământ. Un copil este aşa cum l-a lăsat Dumnezeu şi cum l-a crescut mama lui.” Iar Vasile Militaru zice: „Din acelaşi lemn se face şi icoană şi măciucă”. Femeia poate mântui sau poate osândi.
Femeia creştină îşi poate mântui toată casa, căci ea nu conteneşte să se roage şi să lăcrimeze pentru casnicii ei. Avem nenumărate exemple de femei credincioase, care prin strădania, prin râvna şi prin mărinimia lor le-au deschis celor din familiile lor accesul către o viaţă nouă cu Hristos, în Hristos şi pentru Hristos – aşa cum zice Sfântul Ambrozie de Mediolanum: “ Si fides in nobis Christus in nobis” (Dacă credinţă este în noi, Hristos este în noi).
Istoria universală şi literatura sunt pline de figuri de eroine, care au contribuit cu ajutorul harului cu care este înzestrată femeia la propăşirea fiinţei umane, pe plan spiritual dar şi material. Marii oameni s-au împărtăşit de credinţă, nu din cărţi, ci de la mamele lor, care le-au sădit din leagănul copilăriei lor credinţa în Dumnezeu şi i-au învăţat pe aceştia “să se ferească de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmeze pe ea” (Psalmul 33).
Înşişi marii Părinţi şi dascăli ai bisericii îşi datorează evlavia şi formarea duhovnicească în cea mai mare măsură mamelor lor. Să ne ducem cu mintea în primele veacuri creştine, la Emilia, mama sfântului Vasile cel Mare şi la Macrina, bunica lui, care i-au insuflat copilului lor dragostea de Dumnezeu şi de semeni şi acesta a devenit mare ierarh al bisericii şi cel mai important filantrop din istoria bisericească. Să ne gândim la Antuza, mama sfântului Ioan Gură de Aur, care la 20 de ani a rămas văduvă şi nu s-a mai recăsătorit, ci viaţa ei şi-a închinat-o creşterii fiului ei; la Nona, mama sfântului Grigorie de Nazianz, care ziua şi noapte lăcrima în faţa sfintelor icoane pentru copilul ei, iar când a crescut în duhul lui Dumnezeu, sfântul Grigorie Teologul a grăit despre maica lui Nona: “Unele femei îşi câştigau lauda şi slava pentru ostenelile lor casnice, altele pentru bunătate şi curăţire, altele pentru blândeţe şi înfrânarea trupului, unele pentru lacrimi, evlavie şi îndurare de cei săraci, iar Nona a fost împodobită cu toate”.
Sfântul Grigorie de Nyssa – fratele sfântului Vasile cel Mare, zice despre sora lui cea mare, Macrina: că l-a ajutat să îşi limpezească gândurile şi înţelegerea, ce este sufletul precum şi relaţia lui cu întreaga existenţă şi locul lui în înviere; o numeşte„ profesorul meu ”. Să n-o uităm nici pe Sfânta Monica, mama fericitului Augustin, care timp de 18 ani s-a rugat pentru reîntoarcerea fiului ei la Hristos şi cu multe lacrimi în ochi a alergat la un episcop să îi ceară ajutorul, iar acesta îi spune: „Mergi de la mine şi să vieţuieşti aşa, căci nu se poate ca fiul acestor lacrimi să piară”.
Sfânta Elena, mama sfântului Constantin cel Mare, a insistat la fiul ei cu lacrimi fierbinţi ca să le dea creştinilor libertate, să-i scoată din pământ, din catacombe la lumină şi să oprească persecuţiile în întreg Imperiu Roman împotriva lor. Sfântul Constantin cel Mare a ascultat-o pe mama lui şi în anul 313 a dat un edict la Mediolanum ,prin care creştinii primeau libertatea de a se ruga pretutindeni şi oricând.
Regele Clovin al Francilor este încreştinat la stăruinţa soţiei sale, Clotilda, care era o bună creştină.
Peninsula Iberică este încreştinată tot de o bună creştină, Nunia.
Şi poporul nostru dreptcredincios s-a bucurat în decursul istoriei de multe modele de femei virtuoase, soţii şi mame de domnitori care au ctitorit alături de soţii şi fii lor, mânăstiri şi biserici. Oltea, mama Sf. Ştefan cel Mare, a fost alături de fiul ei întotdeauna, şi la bine şi la rău. Iată ce sfat i-a dat fiului ei Ştefan într-un moment de cumpănă: “Du-te la oştire. Pentru ţară mori şi-ţi va fi mormântul încoronat cu flori” (Muma lui Ştefan cel Mare - Dimitrie Bolintineanu).
Teofana, mama lui Mihai Viteazul, dar şi vrednica de pomenire soţia Sf. Constantin Brâncoveanu, Domnul Ţării Româneşti, mama a unsprezece copii, a avut puterea să asiste la decapitarea soţului şi a celor patru fii ai ei de către turci deoarece nu s-au lepădat de Hristos. Toate aceste mame şi soţii trebuie să fie repere pentru fiecare dintre noi întreaga noastra viaţă.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: “Priviţi la mai marii voştri cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţile credinţa”.
Peste tot şi peste toate este rânduită Maica Domnului, Sfânta Fecioara Maria, cea care restabileşte demnitatea de femeie şi ridică vrednicia ei mai presus de Heruvimi şi de Serafimi.
**
O istorioară care arată canonul mamei faţă de copiii ei este bine venită. Se zice că Dumnezeu l-a chemat la sine pe Arhanghelul Mihail şi i-a zis: Du-te jos pe pământ şi adu-Mi cea mai frumoasă jertfă de la om. Şi a plecat Arhanghelul Mihail şi a dat ocol pământului şi s-a oprit în mijlocul unui război, pe câmpul de luptă. Şi s-a dus la un tânăr căzut la datorie pentru apărarea credinţei şi a patriei. Înainte de a muri acel tânăr erou, Arhanghelul Mihail a luat o batista albă, a înmuiat-o în sângele lui, i-a luat ultima suflare şi s-a dus la Dumnezeu. Când l-a văzut Domnul Milelor şi al Îndurărilor, s-a bucurat, iar Arhanghelul Mihail i-a dat batista cu sângele tânărului şi i-a spus despre jertfa lui. Atunci Dumnezeu i-a zis: “Într-adevăr, aceasta este o ofrandă frumoasă din partea omului, să-şi dea viaţa pentru credinţă şi patrie dar du-te din nou şi vezi dacă nu cumva găseşti ceva mai preţios pe pământ!?”. Şi a plecat Arhanghelul şi s-a oprit într-un spital la o soră medicală care era foarte bolnavă şi îngrijea un lepros. Ea însăşi se îmbolnăvise de această boală. Văzând-o îngerul, s-a dus la ea. I-a luat jertfa şi i-a dus-o lui Dumnezeu. Când l-a văzut Domnul a grăit: „Frumoasă jertfă ai găsit pe pământ, Arhanghele, şi foarte rar întâlnită ca omul să-şi pună viaţa pentru semenul său. Dar mergi din nou şi vezi, nu cumva găseşti ceva mai sfânt!?”.
Şi a plecat îngerul iarăşi pe pământ. Şi s-a oprit la o casă în care locuia o familie numeroasă şi credincioasă. Şi a stat îngerul la geam şi s-a uitat cum mama îi învăţa pe cei patru copii ai ei să se însemneze cu sfânta cruce şi să se roage. Deodată a apărut la uşa casei un tâlhar care era pregătit să intre în casă cu cuţitul în mână, să-i omoare pe toţi cei dinăuntru, să fure tot şi să plece. Dar înainte de a intra în casă, tâlharul s-a dus la fereastră şi s-a uitat să vadă ce se întâmplă înăuntru. Şi a vazut-o pe mamă care îşi închina copiii înainte de culcare şi îi însemna cu Sfânta Cruce. Atunci, i s-a trezit conştiinţa, a scăpat cuţitul din mână şi a început să plângă cu amar. Şi-a adus aminte de vremea când el era copil şi mama lui îl închina înainte de culcare şi îl săruta.
Văzând Arhanghelul această căinţă a tâlharului, i-a luat una din lacrimile sale şi s-a dus la Dumnezeu şi i-a dăruit-o Lui. Iar Dumnezeu mult s-a bucurat şi i-a zis Sfântului Mihail : Cu adevărat aceasta este cea mai frumoasă jertfă pe care poate omul să mi-o aducă, jertfa lacrimilor, căinţa pentru păcatele făcute.
**
Aşa cum am spus, femeia îşi poate şi osândi casa, prin atitudinea ei nefireasca faţă de casnicii ei. Atunci când îşi neglijează familia, pe soţ şi pe copii, când este nepăsătoare faţă de cei din casa ei, când este distantă faţă de Dumnezeu sau chiar opozantă faţă de Hristos şi trăieşte într-o indiferenţă continuă faţă de cele sfinte, ea se osândeşte şi îşi conduce familia spre întunericul iadului, unde viermele nu doarme şi focul nu se stinge, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
**
În acest sens, este sugestivă acea întamplare cu acel copil de clasa a treia, care se juca singur, pe uliţa satului şi pe care l-a întrebat un trecător: Cum te cheamă?, iar băiatul i-a răspuns dezinvolt: satana. Atunci omul care l-a întrebat, voind să ştie de ce i-a dat acel răspuns, a continuat să-l întrebe: Şi al cui eşti?, iar copilul i-a răspuns: Al dracului. Şi unde locuieşti? În iad, i-a răspuns băiatul. Atunci omul, perplex, i-a cerut nişte explicaţii: Dar ce te-a făcut să crezi aceste lucruri? Atunci copilul i-a zis: În fiecare seară, părinţii mei se ceartă şi chiar se bat. Tatăl meu vine acasă beat, iar mama când îl vede începe să ţipe la el şi să-i spună: Ce faci drace? Iar ai venit beat acasă? Iar tatăl începe şi el să ţipe. Atunci, eu, de frică, sar în braţele mamei, dar mama mă respinge şi-mi zice: Pleacă şi tu satana de la mine căci m-am săturat de acest iad în care stau. De aceea eu am învăţat de la mama mea că mă numesc satana şi sunt copilul dracului şi locuiesc în iad.
**
Iată cum poate o femeie necredincioasă să se osândească şi să-şi conducă propria familie spre iad.
**
În ceea ce priveşte ziua de 8 martie, zi aleasă de Dumnezeu şi dedicată tuturor mamelor din toate timpurile şi toate locurile,aceasta are o încărcătură spirituală şi o simbolistică deosebită. Aşa cum ştim foarte bine că “nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator”, Dumnezeu a rânduit această zi pentru mame la început de primăvară, când întreaga natură reînvie pentru a arăta că prin mama credincioasă reînvie şi credinţa adevărată şi nădejdea şi dragostea în sufletele şi în inimele fiilor şi fiicelor întregului neam omenesc. Iar numărul 8, simbolizează veşnicia, căci mama este chemată să le insufle copiilor dragostea de veşnicie, să le arate ţelul vieţuirii omului în viaţa aceasta efemeră şi anume moştenirea vieţii veşnice, adică dobândirea raiului.
**
Biserica noastră ordodoxă a mai aşezat o zi în cinstea mamelor creştine, la 25 martie, de Bunavestire. S-a rânduit această zi de sărbătoare pentru mamele creştine deoarece la 25 martie se prăznuieşte Bunavestire, cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului şi se mai serbează şi zămislirea Domnului nostru Iisus Hristos prin puterea şi lucrarea Duhului Sfânt în pântecele Maicii Sale.
Nu era mai potrivită o altă zi de sărbătoare pentru mamele creştine decât cea din 25 martie, când prin Maica Domnului oamenii primesc de la Arhanghelul Gavriil cea mai frumoasă veste şi anume venirea în lume a Mântuitorului, a Izbăvitorului nostru Iisus Hristos.
Ziua de 25 martie este o zi de o aleasă bucurie pentru întreaga umanitate căci zice Troparul Sărbătorii: “Astăzi este începutul bucuriei noastre şi arătarea Celui din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face şi Gavriil binevesteşte”.
Prin cuvintele Maicii Domnului „fie mie după cuvântul tău”, se pune început mântuirii noastre. La acest lucru sunt chemate şi mamele creştine să pună început mântuirii copiilor lor. Aşa cum Maica Domnului a răspuns atât de frumos arhanghelului Gavriil accept înăuntrul meu pe Fiul lui Dumnezeu, tot aşa şi mamele creştine trebuie să zică : Împlinească-se Doamne voia Ta în noi.
Dorim tuturor mamelor creştine sănătate, bucurie, pace şi linişte sufletească şi mult spor în munca de mântuire a celor din casele lor.
Întru mulţi şi fericiri ani!
Preot Paroh Petru Ciprian Pricop
Parohia "Nasterea Sfantului Ioan botezatorul" Constanta
