Sursa Facebook
articol scris de Alice_albinutza blog alice-albinutza.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
by Alice albinutza
Mare minune şi cu reţelele de socializare, cu facebook-ul, în cazul meu. Să ştii că da!
Mare minune şi cu reţelele de socializare, cu facebook-ul, în cazul meu. Să ştii că da!
Graţie lui, adică lui facebook, am regăsit o verişoară dragă, de prin oraşul natal, cu care nu mă mai văzusem de o mie de ani. M-a găsit apoi o mătuşă, de prin celălalt colţ de ţară, tocmai din Timişoara.
Am reîntâlnit colegi de liceu, foşti vecini...amintiri depănate on-line.
Am întâlnit, virtual deocamdată, o prietenă faină, cu care parcă m-aş cunoaşte de o viaţă. O fată super, moldoveancă de-a noastră ce stă tocmai hăt, la Polul Frigului din România, exact în mijlocul ungurimii. Straşnică muiere, cam asta aş putea afirma despre ea. Mi-i dragă tare şi vreau să o ţin lângă mine.
Dar tot cu facebook, mi-am regăsit o veche şi foarte bună prietenă din liceu. Era, a fost singura fată cu care m-am înţeles nemaipomenit de bine, cu care nu m-am certat niciodată şi care m-a acceptat aşa cum eram la vremea aia. A fost singura care mi-a ştiut toate secretele, toate frământările interioare, tot suspinul după băiatul iubit din vremea aia, absolut tot. Singura care nu m-a trădat.
O, Doamne, prin câte am trecut împreună. Amândouă am început să fumăm (wow ce chestie!). Ne furişam în baia liceului şi fumam pe şestache, să nu ne vadă careva, vreun prof. Era dificil pe vremea aia. Chiuleam împreună şi hoinăream prin oraş. Ni se părea că facem cele mai tari chestii. Eram foarte cool şi foarte populare. Era minunat să-mi petrec timpul cu ea şi mi se părea că lumea întreagă ne aparţine.
Apoi drumurile noastre s-au despărţit. Oarecum brusc. Poate că tot atât de brusc şi de spontan la fel ca şi începutul prieteniei noastre.
Vinovata am fost eu. Am plecat din oraşul natal fără să mă mai uit în urmă, fără să mă mai gândesc la nimic. Voiam să scap. Ea, probabil, că ştie de ce sau mai bine zis de cine. Însă nu am uitat-o nici un moment, nu am uitat de clipele prieteniei noastre şi, mai ales, nu am uitat că ea a fost cea care m-a încurajat mereu să fiu eu şi să nu mă dau bătută nicicum.
A fost cea mai bună prietenă. Pot afirma asta cu certitudine. Nu "aproape cea mai bună prietenă", ci chiar cea mai bună prietenă. Şi singura. Mă bucur că am regăsit-o.
