După Doi Ani La Salsa Picante şi La Green Tea
articol scris de kikomica blog sufletpentruhrana.blogspot.com
Salsa Picante era locul de ieşit în weekend cu fetele, pe vremea când făceam parte din categoria "single". Ne plăcea să mergem pe jos până acolo, să ne răcorim cu sangria odată ce ajungeam şi să ne umflăm burticile cu paella şi creveţi în unt cu usturoi. Nu mi s-a părut niciodată un loc accesibil în privinţa preţurilor. Puneam, însă, în balanţă calitatea serviciilor - personalul era întotdeauna foarte amabil, chiar aveau grijă să îmi aducă apă pentru Sophie fără să le cer eu asta - şi a felurilor de mâncare şi ieşeam mereu cu zâmbetul pe buze.
M-am întors vineri seara în formulă de două cupluri şi jumătate (of!) ca să găsesc aceeaşi amabilitate sinceră la chelneri, atmosferă relaxată şi sangria delicios de răcoroasă. Dezamăgirea a venit odată cu mâncarea comandată de prietenii mei - mi-am mulţumit pentru că îmi amânasem prânzul excesiv de mult şi îl achitasem cu numai două ore înainte de întâlnirea de la Salsa Picante cu un meniu Dublu Cheeseburger!
Creveţii au apărut timid de puţini, cu siguranţă avuseseră loc disponibilizări şi în domeniul lor. Drept este că cei rămaşi pe post făceau bani frumuşei - 19,5 lei pentru o echipă de 5 creveţi mici, care-şi terminau treaba în 3 minute nu e rău deloc.
Pieptul de pui se combinase ruşinos cu un ketchup deghizat prost. Acesta încercase să fie sos brun dar îl dădea de gol machiajul ieftin şi gustul inconfundabil de "sos ce se vrea de roşii dar a trăit toată viaţa în borcan de plastic ieftin".
Aşa-zisa lipie era un picuţ cam prea împufoşată de la drojdie, dar combinată cu mujdeiul cu smântână şi cu sosul de roşii (sunt aproape convinsă că era din roşii adevărate) a trecut ca satisfăcătoare.
Concluzie: posibil să mă întorc peste doi ani, dar cu burta plină pentru a evita orice dezamăgire.
Am descoperit ceainăria Green Tea în mai 2008 şi am frecventat-o obsesiv. Aveam un crush pentru grădina cu trandafiri şi pentru baia cu miros de levănţică. Ceaiurile erau excelente dar cum nu sunt mare iubitoare, mă delectam mai mult cu apă plată şi cu torturi. Krantz-ul îl comandam tot timpul, tot timpul şi imediat ce-l terminam aş fi vrut să dau timpul înapoi cu câteva minute, să fie iar felia întreagă la mine-n farfurie.
M-am întors astăzi şi am găsit totul, până la cele mai mici detalii neschimbat - mirosul de Mâna Maicii Domnului în grădina aerisită şi îngrijită, curăţenia şi serviciile absolut impecabile, rafturile din magazin pline de bunătăţi. Am comandat tort caramel şi pot să spun că a urcat pe locul întâi în preferinţe (blat subţire şi pufos, înghţată şi caramel cu nuci pisate mărunt, yummmie rău!). Preţurile nu mi s-au părut exagerat de umflate faţă de cum mi le aduceam aminte (ceea ce, să recunoaştem, e o mare realizare). Mi s-a confirmat că e un loc în care se pune mult suflet şi m-am bucurat că încă se mai întâmplă asta în România.
Concluzie: m-aş întoarce din doi în doi ani cu cea mai mare plăcere şi încredere că nimic nu mă va dezamăgi.
