Duminica Prin Soare
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Asadar a doua zi am luat-o la pas prin Eforie Sud, pe stradute, cu gandul sa facem o baie mai spre capatul statiunii unde, pe vremuri, nu prea stia lumea sa ajunga. Acum vremurile s-au mutat doua golfuri mai incolo, ca s-a prabusit faleza, deci e bine, inca mai e loc nepopulat.
Vorba rusului, pashli, pashli, cu cainele atarnat de noi, pe la umbra. Minaretul din spatele casei noastre si niste pomi tare frumosi, seamana cu mimozele la frunze.
Alarma pe acoperis.
O casa, conac, ce e, cu vedere de pe faleza exact la mare, o fosta frumusete care, se pare ca nu e a nimanui, nu are nimeni acte nici pe ea nici pe teren, fireste, devastata de intemperii.
Cu chiu cu vai, mai taras, mai grapis, din cauza animalei, am ajuns “la pescari” pentru ca golful turcului, alta data pustiu, era destul de aglomerat.
Stiam ca e neamenajat si ca nu e nici chiosc, nici nimic, dar atat era de frumoasa marea, cainele avea apa de baut, asa ca am intrat sa facem niste bai. Casi a ineceput prin a se ospata cum trebuie cu nisip.
La capatul digului e o colonie de cormorani si, daca inoti mai departe, nu au nici o strangere de aripa, ii ai parteneri, cum era Costner ala de dansa cu lupii, inoti cu cormoranii, apa fiind asa de limpede se vedea foatre clar cum se scufunda.
Pentru ca nu am avut nici umbrela, cateaua am protejat-o cu prosoapele. Oricum nu am stat mult, iaca mumia.
Intre pescari si golful turcului plaja se intrerupe si trebuie mers prin apa, jivina a obosit la un moment dat, iata cainele marii.
Cum apare primul chiosc, cum apar si miile de turisti, vaporase, barci, barcute, skijet-uri.
Asa ca ne-am asezat la o terasa racoroasa de lemn, ultima dinspre digul turcului, are si cazare pe malul marii, unde am inceput cu doua beri si am continuat sa ne simtim foarte bine.
Aveau preparate din cele mai banale, cateva ciorbite, mici, gratare in general, cateva salate. Dar asa relaxant era, chelnerii erau niste pustani, nu aveau treaba cu profesia asta, dar asa de simpatici erau. Si, surpriza, de departe cea mai buna ciorba de pui pe care am impartit-o vreodata in trei. Si micii erau buni, restul, normale.
Dupa pranz cand totul e gata, apar si alte preparate, ale zilei, bors de peste, hanushi, ma rog, in functie de ce prind pescarii, noi am ratat in prima zi.
Patronul se ocupa de gratare, savureaza nuste uischeane de imi ploua in dinti de pofta si, nu stiu de ce, pun pariu ca si ciorbele tot el le face.
Spre deosebire de alti ani, apa curata, limpede, frumoasa, pna si plajele si strazile mi se parura mai curate. Si nu ca nu s-ar face mizerie, dar am vazut o multime de localnici care sorteaza, cara si, probabil vand, care sticle de plastic, care cutii.
In drum, ca mergeam incet, Casi obosise deja si tot voia in brate, ba pe jos, ma rog, chin, am vazut cea mai urata casa pe care am vazut-o in viata mea.
Tot in drum am vazut ca mai exista si din vechile braserii si case pe care le stiam eu in Eforie, de mic copil, nu numai urateniile de acum, majoritatea inchise sau abandonate.
Acasa cainele a picat lemn pana a doua zi, am si hutunit-o de cateva ori ca parca ziecai ca nici nu mai respira.
hard roc aleluia
