contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Drob De Curcan…

articol scris de papalaile blog

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Mai sunt doar câteva zile până la Paște și eu sunt gată să vă arăt o rețetă de drob de curcan.

Când vine vorba de sărbători în sarcina mea nu intră decât să fac cozonac, pască și eventual alte dulciuri. De capitolul mâncăruri tradiționale se ocupă părinții noștrii și cum mergem de sărbători la ei, eu niciodată nu fac pentru noi.

Totuși, om curios din fire am zis că trebuie să fac și eu un drob măcar o dată. Mama mi-a dat rețeta ei pe care eu am simplificat-o folosind doar inimi și ficat de curcan în loc de mai multe organe de diverse animale. La partea cu îmbrăcat drobul am zis că în loc de prapur sau foi de plăcintă să fac eu un aluat. La final a ieșit un drob tare bun și gustos și o variantă perfectă pentru cine nu vrea un drob de miel.

Drob de curcan (1)

Eu am făcut un singur drob într-o formă de cozonac și am folosit pentru el: 500 gr inimi de curcan, 650 gr ficat de curcan,Drob de curcan (2)4 frunze de dafin, 8 boabe de enibahar, 6 cuișoare și niște boabe de piper negru.

Drob de curcan (3)Într-o oală mai mare am pus la fiert inimile și condimentele. După vreo jumătate de oră de fiert (timp în care am luat periodic spuma), am adăugat și ficatul și am lăsat la fiert încă 20 de minute. La final am scos inimile și ficatul într-un castron și le-am lăsat să se răceascăDrob de curcan (4)În timp ce inimile fierbeau m-am ocupat de pregătit aluatul. Am folosit pentru el: 200 gr făină, un praf de sare, 50 gr unt rece, 1 ou mic, un pic de apă rece (cantitatea de apă variază în funcție de cât de mic e oul).

Am amestecat cu ajutorul robotului făina, sarea, untul rece tăiat bucăți și oul. Când au început să se formeze firimituri am adăugat și o lingură de apă rece. Am amestecat nu prea mult, până s-a format un aluat pe care l-am scos din vasul robotului, l-am învelit în folie alimentară și l-am băgat la congelator până a fost gata umplutura.

Drob de curcan (5)Tot în timp ce fierbeau organele am pus la fiert și 3 ouă pentru umplutură.

Când organele s-au răcit suficient, am pregătit verdețurile pentru umplutură: o legătură pătrunjel, 7 fire ceapă verde, 7 fire usturoi verde, 2 legături mărar (doar una dacă e mai mare).Drob de curcan (6)Pentru că nu am mașină de tocat și pentru că mi-a fost și prea lene să împrumut una, am făcut umplutura drobului tot cu robotul de bucătărie. Am pus în vasul robotului parte din organe, ceapă și usturoi. Pe măsură ce au început să se mărunțească am adăugat și restul de organe, ceapă și usturoi.

Drob de curcan (7)Umplutura obținută am mutat-o într-un castron mare unde am adăugat mărarul și pătrunjelul tocate de mână. Am adăugat apoi condimentele: o treime linguriță piper măcinat, o linguriță cimbru uscat și 8 gr sare.Drob de curcan (8)Pentru a lega compoziția am folosit 4 ouă pe care le-am incorporat pe rând. Am frământat bine compoziția cu mâinile pentru a se amesteca toate foarte bine și gata umplutura.
Am scos aluatul din congelator pe care l-am împărțit în două bucăți. Bucata mai mare am întins-o cu sucitorul și am așezat-o în forma de cozonac. Bucata mai mică am păstrat-o pentru capac și ornamente.
Am pus un strat nu foarte gros de umplutură peste aluat, apoi cele 3 ouă fierte curățate de coajă, am pus restul de umlutură, având grijă să se așeze cât mai bine pe lângă ouă. Am tras marginile aluatului peste drob le-am uns cu un ou bătut și mai apoi am așezat aluatul capac peste. Am uns cu ou toată suprafața, apoi am așezat niște mici ornamente din aluatul rămas, unse și ele cu ou. Am înțepat din loc în loc și gata! Am băgat drobul în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 40 de minute.Drob de curcan (9) A ieșit un drob foarte bun și gustos!Drob de curcan (10)Merită încercat, dacă nu vreți un drob de miel, pentru că este foarte bun! Sper să vă fie folositoare rețeta mea și să vă placă dacă o încercați.Drob de curcan (11)Mulțumiri speciale merg către:

  • Cip, care nu a mâncat drobul înainte să-l pozez,
  • mama, care mi-a fost asistentă la pozat (și desigur mulțumiri și pentru rețetă,)
  • buna prietenă a mamei mele și mamei ei, de la care avem puișorii din poze.

Drob de curcan (12)Pentru că nu mai e mult până la Paște și eu nu mai revin pe blog cu altă rețetă, vă doresc: Sărbători liniștite, să aveți grijă de voi și ai voștri și să ne auzim cu bine după!