Dovlecei Umpluti Cu Feta Si Nuci
articol scris de myfancycake blog My Fancy Cake
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Stiu ca nu este o reteta traditionala, dar este foarte rapida si gustoasa. Este o combinatie inedita, ideala pentru o cina usoara.
Ppentru 2 persoane aveti nevoie de 2 dovlecei, 1 ceapa medie, 100 gr branza feta, 2 catei de usturoi, 8 nuci, 1 ou, 2 linguri parmezan, 2 linguri pesmet, sare, piper, 2 linguri ulei de masline, cateva fire de patrunjel
Curatam dovleceii si ii taiem in 2 pe lungime. Asezam dovleceii intr-o tava acoperita cu hartie de copt. Introducem tava in cuptorul incalzit in prealabil la 170 grade Celsius pentru 10 minute.
Intre timp tocam ceapa marunt si o calim usor in 2 linguri de ulei de masline asmestecate cu 2 linguri de apa. Adaugam cateii de usturoi striviti.
Scoatem dovleceii din cuptor si cu ajutorul unei lingurite le scoatem miezul pe care il taiem marunt. Adaugam peste ceapa miezul dovleceilor, oul, nucile macinate, pesmetul, branza feta si patrunjelul tocat marunt. Potrivim de sare si piper si umplem dovleceii.
Dam tava la cuptor pentru 20 de minute, apoi presaram parmezanul si lasam din nou la cuptor pana se gratineaza.
Se pot servi atat calzi cat si reci.
Pofta buna!