Din Bucataria Taranului Roman
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Pentru ca este o perioada in care gatesc mai rar si in nici un caz specialitati si experimente, m-am gandit la o rubrica noua, anume una care va prezenta, din punctul meu de vedere, anumite carti de bucate din biblioteca mea. M-am sucit, m-am invartit, care sa fie prima, Jamie, prea popular, Sanda Marin, trebuie, Anton Roman, oho, dar a ales papagalita Rica ce, mai nou, trebuie urmarita, incearca sa rupa tot ce e in biblioteca si sa isi faca extensie de pene.
Asa ca voi incepe cu o carte pe care am tocit-o multicel, Din bucataria taranului roman, scrisa de Mihai Lupescu.
Nu am sa copiez ce e prin carti decat pe alocuri, daca mi se par citate sau alte lucruri interesante, nu sunt adepta cititului pe net (scuze) si oamenii care au drepturi de autor merita sa traiasca din ele, asa ca in general o sa ma rezum la coperta, maxim (unde e cazul) cate o poza, doua, citate si considerente pur personale.
Vedeti pe coperta editura si colectia, mai adaug doar a este o carte din 2000 cu prefata de Radu Anton Roman, studiu introductiv si bibliografie de Maria Rafaila si postfata de Antoaneta Olteanu (si Doamne fereste daac vreau cu rubrica asta sa imi permit sa egalez pe cineva, doar sa atrag atentia asupra unor carti).
Fostul coleg de gimnaziu a fost coleg cu Gorovei si a dat manuscrisul spre publicare in 1916 si atata despre studiul introductiv, ca nu furam munca altora.
Ce vreau sa va povestesc eu, fara a fi etnolog, culegator, profesor universitar, despre carte, este in primul rand o abundenta de regionalisme, extraordinar de bine organizate pe capitole si alfabetic.Aceasta fiind editia integrala, cu mici evitari ale unor repetitii si o corectie a ceea ce tine de pronuntie-ortografie a vremii, meritul editurii Paideia este ca a publicat o lucrare de care s-ar fi ferit cei care ofera coperti lucioase si best seller-uri.
Ma gandesc sa va dau titlul capitolelor si cateva citate, cu mentiunea ca drepturile de autor revin celor de mai sus, fireste, nu voi abuza, scopul me e sa va arat ceva bine facut.
Capitolul I: Locul unde isi pregateste taranul demancarea
Ca mai toata cartea, abunda in sinonime, de exemplu (nu mai scriu citez, unde pun ghilimele, citez): locul unde satenii isi gatesc, fac, pregatesc, gata ori isi bucataresc demancarea”
Obiceiurile de la tara mi le aduc si eu aminte de la bunici, cum in casa se gateste numai iarna (sau cand e frig) in rest sunt cuptoare afara (sau in bucataria de vara). In fraze apar regionalisme cunoscute (sau ne) de unii din noi, ia sa vedem care stie ce este una din urmatoarele: strujeni, beldii, prichici, garlici, cahla, a ujui, celar, chiler (am ocolit cuvintele banale, gen cuina, da?).
Tot in acest capitol se scrie despre diviziunea sociala a muncii, ce face doamna, ce face domnul, iar “cand un barbat s-ar pricepe la facut bucate, femeile il rad zicandu-i ca era sa-l faca ma-sa fata” (aviz bucatarilor de azi, da? 
Capitolul II: Uneltele din bucataria si sufrageria taranului
Aici va este clar despre ce e vorba, mi-a placut mult introducerea in capitol: “bucataria taranului roman, oriunde ar fi ea, e curata” (nu comentez aspectul modern).
Se scrie despre rolul si rostul ustensilelor in bucatarii, aranjarea lor si, fireste, regionalisme ba chiar mai interesant, diminutive, de exemplu, barda (se cumpara din targ) si bardita e o barda mai mica (la fel s bãrbânta are o ruda mai mica, bãrbincioara).
Bota (vas de lemn de adus lichide), braiul (un bat din lemn greu cu care se bate branza in bãrbânta, antalul (bute), ceangherul (carligul de care se agata animalele taiate), chilug, chisoi, chisalau, batalau, pchilug, chisalug, mojderiu, musderiu (astea v-ati prins si voi ce inseamna), coromâsla (cobilita), cracana (facalet), gavanos (borcan), giur (lemn pentru batut urzicile), mertic (vas mic de lemn pentru faina care sta in covata), ojog (lemn cu care se umbla in jar cand nu ai cleste), pestelca (sort de bucatarie), pocris (capac de pus pe oale), astea sunt cateva exemple aleatorii de regionalisme, ca nu ma apuc acum sa rescriu tot ca ma apuca anul nou viitor si, ine stie, poate va fi mai bun.
Capitolul III: Lemnele de foc si materialurile din care se fac bucatele; chipul cum se dobandesc
E vorba de lemne si lucrurile cu care se face focul (m-am hotarat sa scurtez, daca scriu atata aici, la Anton Roman ce ma fac) unde cel mai amuzant mi-a sunat “craci uscati”, dupa care se trece la alimente. Anume, fainuri (inclusiv de mei), carnuri (special un citat pentru domnul afaf: “carnea de tap n-o mananca taranul, ca miroase a pârci”), grasimi, peste (foarte interesant despre icre, raci, melci), laptarii (“laptele dulce se da de pomana de sufletul mortilor”), branzeturi (tãfãraga e o chestie ardeleneasca ce se prepara ca branza normala, nu am inteles de ce e speciala, cica se da afara sa se invartoseze), legume si verdeturi (mult prea amplu descrise, merita articol separat pentru regionalisme), fructe (“zmochinele se cumpara din targori de la dugheana, ele se mananca, se dau baietilor si se impodobeste cu ele pomul mortilor), buretii (nu recunosc nici o denumire, poate si aici ar trebui un capitol separat).
Am luat din zbor cateva citate din subcapitolele foarte interesante.
Capitolul IV: Diferite alte materiale trebuitoare la mancarile gospodaresti
Aici este vorba de o intraga lista cu explicatii a alimentelor pe care taranul roman nu le producea in batatura: acadele, alamai, alva, chiper, cuisoare, fedea, masline, miere, orez, otet, portocale, rahat, zahar, turta dulce, sare, saricica (sare de lamaie) si … mac (cine zicea ca dacii se drogau daca ei nu stiau a cultive mac?).
Capitolul V: Bucatele cunoscute de tarani; facerea lor
Aici va e clar ca nu ma apuc sa scriu retetele la tot ce da Lupescu in carte, spicuiesc vreo chestie mai interesanta (tot ce urmeaza e din carte, considerati ghilimelele puse).
Bondarau, este o zama facuta din sange si carne mai sangeroasa, sare si otet si ingrosat cu faina.
(n.m. despre bors sunt muuulte pagini, apropos de ce scria Bogdana, cred ca de aici vine expresia “mananci bors” ca se mananca mult si mai peste tot)
Brusturi e o mancare din judetul Mehedinti din foi de varza tocate verzi, fierte cu lapte si untura.
Ceapa prajita cu miez de nuca se mananca in Tepu – Tecuci.
Dodocul se face din mamaliga calda frecata cu branza de oi, facuta totolot sau botisor, mare cat un ou de gaina care li se da baietior mici sa manance cand plang (moare Milka, Mars si Kinder Pingui daca aude vreunul).
Corabie se mai zice la gaina prajita.
Geandra e mancarea saracilor (scurtez aici eu), mamaliga fripta, facuta dumicati intr-un castron cu apa si sare.
Lapte de bou se face din magiun cu apa calduta; se pune in el pane (o sa vedeti ca altii stiu mancarea asta facuta cu totul altfel).
Ostropisca se zice la fasole teci fierte cu usturoi.
Palanca, pãlinca (da, da) se face din faina de papusoi si se face in vatra ferinduse focul.
Susoi (cu sh, dar daa pun la tot diacritice ma ia gaia) se pregateste asa: in apa fierbinte se baga paine marunt taiata, sare si branza; oamenii saraci o fac si fara branza (deci paine cu apa, pe scurt, inseamna susoi).
Mai sunt multe, am luat ce mi-a cazut in ochi la prima re-rasfoire.
Capitolul VI: bauturile taranului
Pai se putea fara? La fel, spicuiesc:
Basamac: rachiu prost ce se obisnuieste in Muntenia, el e otravitor ca si cel din Moldova (eu stiam ca e specific Moldovei, mai ales de peste Prut, dar nu ma bag).
In rest cam ce stiti, bere, rachii, mied, limonada, rom, coniac (taran, taran, dar mai avea si grofi).
Capitolul VII: Pranzurile, mesele si diferite credinti si obiceiuri
Un capitol stufos si savuros de la furustiuc la mesele sfinte, dar nu va las asa, iaca niste chestii interesante, la inceput cartea spune de curatenia taranului, la capitolul asta scrie “curatenia la taran e cam rara”, mai vine de-acasa, oricum cateva vorbe de la taranul nostru, culese de lupescu tot va spun:
- daca femeia e mazaca ori marsava li se spune:cotozite, lipoase, rufoase, buhoase;
- expresie pentru zgarciti: de la el nu iese nimeni cu faramatura in barba;
- copilului silit sa manance i se spune: tufleste mai repede si porneste, n-am a-ti da scoverze ori branza de iepure (ceapa adica), nu alege, baga-n tine;
Si de final vorbe de duh de la masa taranului roman, la betie:
Bunu-i vinul, nu-i ca apa,
Nici friptura nu-i ca ceapa,
Noi om ba cat om putea
Si-om plati cand om avea.
Amin!
In speranta ca ati ajuns la final si ca va intereseaza subiectul, e posibil sa mai gasiti cartea pe la vreun anticariat, ca nici a nu stiu cata parte nu v-am citat din ea, e exceptionala.
Pentru cei mai rabdatori am niste pateuri cu branza framantata, atata m-am invrednicit sa fac aseara, atata dau.
