contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Despre Mango și Ananas și Atât

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Recunosc, accesul la fructe exotice de tot soiul este unul dintre cele mai mari avantaje ale traiului în Thailanda. Admit, de asemenea, că în cea mai mare parte a timpului le privesc cu indiferență și oftez după fructele cu care am crescut, care acum sunt extrem de exotice pentru mine. Am mango, papaya, mangostine la tot pasul dar tânjesc după mere, piersici, cireșe și struguri. Fi-mi-ar pielea să-mi fie, că niciodată nu-s mulțumită cu ce am!

Mango, de exemplu, nu l-am băgat în seamă multă vreme. Luni, dacă nu chiar ani, nu am cumpărat deloc ca să mănânc acasă și m-am limitat la mult-iubitul, adoratul mango sticky rice. De ce, nu aș ști să-ți spun. Nu a fost să fie :-). Dar asta s-a schimbat și cred că-s deja 4-5 luni de când nu lipsește din figider. Îl folosesc la mic dejun (vezi la finalul acestui articol), fac shake-uri cât de multe sau îl mănânc cu lapte de cocos. E bun, este excepțional de bun. Așa de bun că indienii îl consideră simbol al vieții și l-au ridicat la statut de fruct național. Dacă pui mâna pe el, nu ezita pentru că:
  • e plin de vitamina C (importantă pentru dezvoltarea și reconstrucția celulară, ajută sistemul imunitar, este un bun antioxidant), A (susține sistemul imunitar și crește rezistența organismului, menține sănătatea mucoasei intestinale) și B6 (ajută la metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților)
  • e plin de fibre și ajută digestia (garantez, 1 shake pe zi îmi e suficient ca să nu fiu stresată că mă constip)
  • umblă magneziul și potasiul prin el ce n-ai văzut
  • conține pectină, care reduce absorbția de glucoză și nivelul colesterolului din sânge.
Ananasul, pe de altă parte, este un fruct de care am fost îndrăgostită teribil. Îmi cumpăram conserve pe vremuri, negândindu-mă prea mult la cât zahăr este adăugat în acel sirop și devorând fructul cu o enormă poftă. Îmi aduc aminte că cineva îmi povestea că ananasul este recomandat în curele de slăbire pentru că (citez) ”aportul de calorii este mai mic decât consumul lor în procesul de digestie al fructului”. Cu mintea de atunci nu am priceput mare lucru, mai ales pentru că nu îmi păsa atât de tare. Acum mă gândesc că e imposibil să fie adevărat, știind cât de ușor se digeră orice fruct în comparație cu alimentele pline de ingredienți sintetici sau cu cele de origine animală. Dacă știe cineva mai mult, să dea de știre.

Relația actuală cu ananasul este una de love-hate. Love pentru că e dulce, așa de dulce că uneori suspectez că i se injectează zahăr în sânge. Hate pentru că procesul de curățare îmi transformă bucătăria în câmp de luptă - știu care-i procesul corect de a-l tăia dar, crede-mă, realitatea e cu totul alta decât filmul.


Ananasul conține bromelaină, este poate cel mai important beneficiu. Bromelaina este o enzimă care ajută la descompunerea proteinelor în aminoacizi pe care organismul nostru îi poate folosi mai departe, luând astfel o mare greutate de pe umerii pancreasului. Enzima este un puternic anti-inflamator, reușind să neutralizeze și ulterior să cicatrizeze rănile interne. În plus, bromelaina este utilizată cu succes împotriva artritei.

Dacă toate astea nu erau suficiente, să mai știi că ananasul este bogat în vitamina C, B1 (ajută la o digestie corectă, menține sănătos sistemul nervos).

Să ai ocazia să le consumi în stare proaspătă, la ele acasă, îți doresc!