contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Desert Cu Iaurt Si Fructe Tropicale

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga





Nu stiu despre voi, dar cu caldura asta de afara eu una ma simt asa...intr-o stare continua de vacanta! :). Nu demult m-am intros din Grecia, mai precis de pe insula Thassos, unde am petrecut cateva zile minunate! Apa albastra minunata si atat de limpede, nisip fin si auriu, briza marii, si bineinteles...good food! Adica fructe de mare, halloumi la gratar, rosii umplute cu orez, vinete la cuptor, tzatziki, paine proaspata greceasca cu ulei de masline, inghetata, lokumades si...bineinteles, iaurt grecesc! O, da! Atat de bun si de cremos incat mi-am luat si cateva rezerve acasa ca sa imi mai treaca dorul acelor zile minunate. 
Intr-o dimineata, uitandu-ma la acest iaurt, am zis ca neaparat trebuie sa-l acompaniez cu niste cereale preparate in casa si niste fructe tropicale in sirop slab indulcit de la SunFood. Fructele astea tropicale sunt fenomenele! Mai ales atunci cand vrei sa ai o gustare dulce rapida si fara prea multe calorii! Atatea bucatele delicioase de fructe tropicale, papaya rosu, ananas, guava (preferatul meu!) , papaya galben! 



Ingrediente:

150 g iaurt grecesc
1 lingurita miere
pentru granola: 
50 g fulgi ovaz
50 g seminte la alegere ( eu am pus floarea soarelui si dovleac)
50 g stafide
2 linguri fulgi cocos
2 lingurite miere
2 lingurite ulei de cocos
1 lingurita extract de vanilie


Incepeti cu granola pentru ca trebuie preparata din timp. Odata facuta, va puteti bucura de ea mult timp si o puteti adauga in diferite deserturi sau o puteti consuma ca atare alaturi de lapte dimineata. 
Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Intr-un castron amestecati fulgii de ovaz, semintele, mierea, uleiul de cocos si extractul de vanilie. 


Amestecati totul bine si turnati intr-o tava acoperita cu hartie de copt. Nivelati amestecul intr-un strat subtire. 


Dati la cuptorul incins pentru 10-15 minute avand grija sa nu se arda. Veti obtine o "folie" compacta de cereale. Lasati cateva secunde sa se racoreasca, amestecati apoi cu ajutorul unei furculite pentru a desparti cerealele intre ele. Lasati sa se raceasca complet.


Adaugati fulgii de cocos, amestecati din nou


Pastrati granola in borcan inchis ermetic. Cele mai bune si mai sanatoase cereale sunt cele facute in casa! :) 


Desfaceti conserva de fructe tropicale, scurgeti bine fructele de sirop si puneti-le intr-un blender. Pastrati cateva bucati de fructe pentru la final!


Maruntiti fructele intr-un blender pana obtineti un piure gros.


Amestecati usor piureul de fructe impreuna cu iaurtul si mierea, dati la frigider pentru 10-20 de minute. 



 Intr-un pahar puneti 3 linguri de granola


turnati 3 linguri din amestecul cu iaurt si fructe tropicale, mai presarati granola pe deasupra


dupa care presarati bucatile de fructe. 


Pe deasupra mai puneti putina miere ca sa capete un luciu frumos si un gust aparte si garnisiti cu frunze de menta



 serviti ca desert, gustare sau dimineata la micul dejun


un strat crocant de cereale, iaurt cremos si parfumat cu fructe tropicale si bucati de fructe tropicale aromate. 


Enjoy!