contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Delicios Gem De Mere & Dovleac, Cu O Picatura De Amaretto

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

Nu sunt o patimasa a dulceturilor si gemurilor.  Chiar si la clatite prefer mascarpone simplu sau sirop de artar. Daca e sa fie dulceata, atunci trebuie sa fie caise sau visine… Eventual gutui sau prune… Uneori rubarba… In cadrul “experimentelor” cu dovleac insa, am descoperit o stea: gem cu mere si dovleac si o picatura de Amaretto. Fantastic!!! Am pregatit si scones cu mere, absolut miunate,  calde, servite cu mascarpone si gem de dovleac. Nu exista cuvinte… Delicioase !!!
A fost o scena foarte draguta cand am pus putin gem de dovleac langa o tarta de fructe si i-am rugat pe invitati sa ghiceasca ce fel de gem este… Asta dupa ce-l laudasera :) Raspunsurile au variat intre gutui si caise, dar la mere si dovleac nu s-a gandit nimeni :)
Pentru sterilizat borcanele, cea mai simpla solutie este spalarea in masina de spalat vase… Fierbinti, uscate si sterilizate, gata pentru dulceata sau gem :)

1 dovleac (aprox 1 kg), curatat de coaja si seminte, taiat marunt

1 kg zahar

1 kg mere, curatate de coaja si seminte, taiate marunt

sucul a 2 portocale

coaja rasa + sucul a 3 lamai

cateva linguri de Amaretto Di Sarono (o lingura pentru fiecare borcan)

cateva migdale intregi (una pentru fiecare borcan)

Se amesteca  dovleacul taiat marunt si jumatate din zahar; se acopera; se lasa peste noapte.

Intr-o cratita se amesteca dovleacul (cu tot cu siropul si zaharul depus), restul de zahar, merele, sucul de portocale, coaja de lamaie, sucul de lamaie. Se pune cratita pe aragaz, la foc redus, pana se dizolva zaharul. Se da in clocot, apoi se fierbe pana ajunge la punctul de setting. Testul: intr-o lingurita rece (din frigider) se pune gem, se asteapta 1 minut; daca dupa un minut, la atingerea cu degetul, gemul din lingurita face “riduri”, atunci este gata.

Se transfera gemul in borcanele sterilizate in prealabil.  Se pune la suprafata gemului cate o lingura de lichior Amaretto si o migdala. Se sigileaza. Se acopera cu o carpa si NU SE MISCA pana a doua zi. Se pastreaza la loc racoros.

Gemul nostru nu a mai apucat sa fie pastrat la loc racoros, pentru ca l-am … devorat :)
Delicios!

Articol recomandat de delicioasa.com