De La Dana Pentru Bogdana (plus Cateva Mici Cumparaturi)
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
De ce pentru Bogdana? Pentru ca azi o sa scriu despre ciobanescul belgian. Din numarul 5, iunie – iulie, 1998 al revistei (care, ma repet, din pacate nu mai apare) Cainele meu.
Articolul este scris de Teodora Caba, eu doar spicuiesc, atat din memorie, cat si din articol. Am invatat multe despre caini din revistele alea, deci e meritul lor, inclusiv despre dresaj, din pacate pentru Gipi, prea tarziu.
Asadar incepem cu varietatile de ciobanesc belgian:
Groenendael (ca al Bogdanei, dar parul lung e negru)
Tervueren (ca al Bogdanei)
Malinois (culoare cam ca al Bogdanei dar par scurt)
Laeken (par sarmos, mie mi se pare ca arata fix a lup in blana de oaie)
Istoria pe cat se poate de scurt este ca erau un fel de “bagabonti”, adica talii si culori diferite, cand a fost infiintat clubul ciobanescului belgian. Un nene, profesorul Reul din Cureghem (bai au si nordicii astia niste cuvinte de mi se impleticesc degetele pe taste) a directionat imperecherea intre exemplare cat mai asemanatoare ca sa obtina in final rasa omogena.
Cum erau plictisiti, belgienii (na, daca nu au ciocolata destula si baietei), au facut o miscare contra lui Reul si au imperecheat alandala exemplarele.
Ambele asociatii, avand propriile carti de origine, s-au pus intr-un final de acord cu cele patru tipuri de ciobanesc belgian. Desi, se pare ca erau recunoscuti si caini care nu intruneau la milimetrul caracteristicile rasei.
Incerc si istoria fiecareia pe scurt, fara a intra in amanunte legate de ani, ca ne lungim.
Groenendael
Cica un hangiu, Rose, din satul cu numele rasei (nu il repet ca imi scrantesc si ochii) si-a procurat un ciobanesc negru cu blana lunga. Pe numele lui Piccard (nu Jean Luc). Imperecherea lui Piccard cu o catea pe nume Petite au stat la baza formarii rasei.
Tervueren
La baza rasei a fost o pereche din care au rezultat catei ca ai Bogdanei, anume Piccard d’Uccle si cateaua Miss. Liniile au fost supravegheate pe culoarea brun roscata care au dominat asupra culorii negre a tatalui in final rezultand ceea ce stim astazi.
In 1920 s-a recunoscut varietatea de astazi, pepinierul principal lfiind masculul Minox. Au fost putine canise care au reusit sa mentina varietatea de culoare a Tervuerenului pana cand acesta a devenit oarecum “la moda”, de-a lungul timpului rezistand canisa De La Brigade (sunt si altele, dar nu cred ca e foarte interesant)
La varietatea asta au fost cele mai mari lupte intre crescatori datorita coloratiei robei, in Bruxelles in 1914 fiind acordat premiul unei femele, Creole, cu blana cenusie. Intre timp, datorita caracterelor morfologice aparte, exista inca acceptarea acestora in arbitraje.
Malinois
(asta a fost cel mai usor de scris)
Aici deja sarim de la rasele care oarecum au pus bazele, e vorba strict de batalia intre incrucisari, expozitii, nebuneli, date. Cum e si in ziua de azi, cafteala la semi-rece intre crescatori. Articolul da multe nume de reproducatori renumiti si de canise, deci nu ne intereseaza, ce pot sa spun e ca i-am vazut cel mai des “la post”, antidrog, insotitori de orbi, mai des decat orice alta linie de ciobanesc belgian.
Laeken
Asta e cel mai ciudat, provenit din parcul palatului Von Laeken (daca dati un gogu gasiti), de la o familie de ciobani care vorbea doar flamanda, s-a intamplat sa se faca niste incrucisari mai alandala.
Rasa pana la urma a fost recunoscuta si s-a tirat din Olanda in Franta si in Elvetia a fost pana la urma bagata sub patronajul Belgiei, adica, e ciobanesc belgian.
E destul de rar si putin renumit, eu nu am vazut in realitate nici unul si am fost la multe expozitii, asa ca “fur” o poza de pe net.
Despre ciobanescul belgian la noi, se scrie ca primul a fost un Trevueren, inregistrat de COR (Cartea de Origine Romana) importat de Vida Zoltan din Baia mare, Kemira Bibera (COR 1/15). Restul e putin important.
Acum va arat si cumparaciunile?
La covrigaria aia la care am vrut eu sa ma angajez au bagat smecherii noi: covridog (bestial, deci aluat de covrigi, cascaval si un crenvusti) si niste covrigi cu cascaval. Doi lei. Fac ceva smecherie cu ei, ma jur ca is buni.
Iar la mega, unde avui o intalnire de gradul trei cu o prietena, sa fumam o tigara si sa spunem bancuri, am prins la cosul ala de doua la pret de unu branza de capra, marca lor, care oricum e ieftina.
Si daca nu imi fac eu, cand imi amintesc, un sandwich din covrig cu branza de capra, salata si, cred ca mai am o felie de salam sau sunca, sa pun o reteta mareata si nedeconstructata, nedeconstructiva, ma rog, cum ii zice, intreaga, sa nu imi spuneti mie mama tembo.
rororo
