De Ce Lectii De Gastronomie?
articol scris de roxana blog lectiidegastronomie.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Despre titul blogului, pot spune ca mie imi place mult, desi nu mi-am propus sa va dau lectii, departe de mine gandul asta, ci doar sa va dau idei despre ce sa faceti bun atunci cand aveti chef de "bucatareala". Sotul meu a spus ca suna cam pompos (trebuia sa ma consult si eu cu cineva, nu-i asa, si cine altcineva ar fi fost mai potrivit decat el?), dar mie imi place si asta conteaza, asa ca mi-am ascultat instinctul. Daca va intrebati ce m-a apucat asa de-odata sa gatesc, ba chiar sa-mi fac si un blog pe aceasta tema (cei care ma cunosc de ceva ani, stiu despre ce vorbesc), ei bine, trebuie sa recunosc ca m-a "pocnit" si pe mine, ca pe multa lume de-altfel, curentul "eco", mancatul sanatos, ca pe vremuri la bunica, iar "vinovatul", este nimeni altul, decat minunatul meu baietel, Cezar, pe care imi doresc sa-l hranesc cat mai sanatos posibil, fara a cadea insa in cealalta extrema, consumul exclusiv de alimente bio. Asadar, va invit sa deveniti partasi la experientele mele culinare. De va plac, poate-mi dati de stire, iar de nu, nu-i bai, poate la un moment dat o sa gasiti pe blogul meu si ceva pe gustul vostru, iar atunci chiar trebuie sa-mi scrieti cu ce am reusit sa va ispitesc. Acestea fiind spuse, s-aveti pofta si o zi plina de delicii, va doresc!