De-ale Gurii Din Batrani
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Stiu ca unii o sa se gandeasca la alte prostii, imi cunosc cititorii, dar nu ati ghicit, este vorba despre o carte de bucate (parecum) cu numele acesta: De-ale gurii din batrani, scrisa de Octavian Stoica si aparuta la Editura Sport Turism in 1978.
Nu am stiut cu ce sa ilustrez asa ca am pus ce era pe masa, o zeama de legume, smantana, mere si ardei, toate romanesti, inclusiv blidele.
Cat despre carte, retetele sunt mai mult povestioare care dau un iz de targ vechi, de mahalale cu gratare, gari, mirosuri, tarabe si mancaruri cum nu se mai fac in zilele acestea. Cartea nu beneficiaza de pre sau post fata, deci nu stiu prea multe despre scriitor, tot Costachel ne salveaza, dansul stie si de varianta reeditata, eu nu am vazut-o.
Am tot editia veche despre care o sa va povestesc, cred ca se mai gaseste prin anticariate, fie ele si online mai nou, ca apropos de mirosurile targurilor de alta data, mie imi lipsesc multele anticariate care erau la Universitate, langa Curtea Veche sau spre Lipscani.
Farmecul povestirilor este completat de retete care mai de care, de la pesti, ghivece, legume, carnuri si gratare, mancaruri care mai de care, plasate plastic in atmosfera care le subliniaza caracterul aparte.
Aproape toate schitele (nu pot sa le zic chiar retete, nu?) sunt insotite de nume celebre ale vremii, Caragiale, Stirbey, Rosetti, Cosbuc, multi, ce mai.
Paralelele intre bucate si locurile in care se serveau sunt din cele mai diverse, daca salata de icre era ceva nemaipomenit la bufetul garii din Ploiesti, carnatii de creier, desi gatiti de tigani la bucatarie, se intalneau la palatul Domnesc.
(fac o cat pot de scurta trecere in revista cu cartea in brate, doar ca idee, nu pot reda slovele autorului si nici nu vreau.
Fusionul vremii se intalneste la bucataria italienilor “pripasiti” la capitala unde, pe langa ce se gatea la Momolo sau la Fieschi, mancaruri italienesti, se servea si bors fierbinte de gaina cu tocmagei.
Racii nu se mancau numai la curtea lui Caragea ci si la localul “Bortoasa” unde pe meniu erau prezentati “raci retrograzi” sau sparanghel cu sos de unt.
Desigur ca in afara de cele mai pestrite localuri sau mese imbelsugate, targuri, mustarii si negoturi, sunt amintite o multime de figuri care tineau cu obraz marfa la bacanii sau pe tarabe.
Cum spuneam, nu am de gand sa preiau tot, frunzarii cateva pagini, totul se gatea cu multa grasime, unt, slana, smantana, se manca multa carne, desi mai e pomenit si cate un pilaf sau ghiveci, se pare ca nu aparusera la gazeta toti maiciupicii astia care promoveaza pascutul si ridica porcul la rang de zeu.
Cartea merita macar rasfoita, daca nu citita, eu v-o recomand sorbind din zama aburinda. E, de regim, na, ce stie Octavian Stoica ce am eu in blid? 
Na, ca era sa uit, fireste ca aminteste si de Pastorel cu ale carui versuri, preluate in carte si dedicate musacalei, o sa inchei:
“Imi scrieti cetitoare din Ardeal,
Ca v-a venit subit un chef, asa,
Sa mai mancati o buna musaca,
Cum ati mancat-o la Continental.
Originea mancarii nu o stiu,
Dar s-a transmis – cum e din tata-n fiu -
Si-i pare-se luata de la turci.
Iar de-o mananci in forma actuala,
Vezi, chiar cu gandul vremile de urci,
Ca-i cat se poate de nationala.”
E, de nu oi face eu o musaca nationala zilele astea, bineeeee
rororo
