contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cuiburi De Viespe

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Reţeta o am de la o prietenă la care m-am îndrăgostit de la prima degustare de aceşti melcişori minunaţi cu gust de caramel. N-o încercasem niciodată. Nu este greu de făcut. Cea mai mare muncă e la frământat (dar există picioarele pentru aluat la mixer), la întins foile (aluatul e docil şi se supune) şi la rulat. Dar merită din plin efortul.
Ingrediente pentru 30-40 de bucăţi:
* 5 gălbenuşuri
* cca 500g făină (tip 550)
* 150g + 150g + 3 linguri de zahăr
* 200g unt
* 500ml lapte
* 20g drojdie proaspătă
Drojdia se desface cu 150ml lapte călduţ amestecat cu puţin zahăr şi puţină făină.

Dacă creşte, se toarnă peste făină, la care se adaugă 150g de zahăr, gălbenuşele şi 50g de unt. Din acest amestec trebuie să iasă o cocă potrivit de tare ca să se poată întinde. Nu se lasă la crescut, ci se împarte direct în două.

Pe o planşetă se întinde pe rând fiecare bucată cât se poate de subţire.

Foile obţinute se ung cu un amestec de 150g unt la temperatura camerei + 150g zahăr de preferat nu prea fin (dar nu obligatoriu).

Fiecare foaie se rulează cât mai strâns. Sulurile obţinute se taie cu o aţă în rondele de cca 2 cm grosime.

Păstrând ceva distanţă între ele, rondelele se aşează în picioare într-o tavă unsă sau prevăzută cu hârtie de copt.

Se coc în cuptorul preîncălzit la aproximativ 160°-175° C / foc potrivit, timp de 20-30 minute.

Se scoate tava din cuptor şi cu o lingură se pune încet peste fiecare cuib 350ml de lapte în care s-au dizolvat 3 linguri de zahăr. Această operaţiune se face în doi paşi. Adică din amestecul respectiv se pune jumătate, se dă tava încă vreo 5-10 minute la cuptor, apoi se repetă procedura (lapte + 5-10 min în cuptor).
Gata! Poftă bună!