Cremă De Usturoi Verde Cu Smântână (sau Iaurt De Capră)
articol scris de gratziela blog gratziela-retete.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Recunosc: vinovat! Îmi place usturoiul foarte mult, în reţete diverse. Pentru că ţi-am povestit despre crema de usturoi verde pe care o fac cu foarte multă plăcere (reţeta aici) ,
trebuie să-ţi povestesc despre o altă cremă puţin mai delicată, dar să nu crezi că este mai uşoară. Această cremă este minunată peste cartofi prăjiţi, făcuţi la abur împreună cu alte legume, fasole păstăi şi acolo unde crezi că ţi se potriveşte gustului tău.
Ingrediente:
4-5 fire de usturoi verde
150 ml smântână mai slabă sau iaurt de capră
sare grunjoasă
preparare:
Curăţă usturoiul de frunzele veştede şi de mustăţile de la rădăcini, taie în bucăţi de 1-2cm şi-l răstoarnă într-un blender. Sărează după gust şi mixează bine.
Adaugă smântâna sau iaurtul şi mai mixează până devine ca o pastă.
Ai grijă, crema asta, ca si cea verde, este pentru consumul imediat. Oxidează foarte repede, şi nu poate fi păstrat de la o zi la alta, şi chiar mai mult de 4-5 ore. Eu fac această cremă atunci când am legume la abur, cartofi prăjiţi cu mămăligă, etc.
Aruncă în farfurie un cartof proaspăt cules din pântecele pământului cel darnic pe care l-ai copt pe jeratic, şi-i adu în companie bastonaşe din caş , un boţ de mămăligă şi răstoarnă deasupra cartofului cel rotofei această minunata cremă. Întinde mâna în grădină şi mângâie cu duioşie frunzele pictate cu rouă şi visează la nopţile cu lună plină căci ele îţi vor lumina calea spre vise împlinite. Să nu crezi că piţigoiul cel gălăgios se ascunde de căldură, ci mai degrabă aşteaptă norul ce se zăreşte-n depărtare, ca, împreună cu visele ce le-ai urzit la ceas de seară, să-şi facă leagăn cu cântări în tufa de fasole ce-şi ridică hotărâtă antenele spre un arac învecinat. Ei bine, da, a venit cu bine vara ce cu vise zbuciumate o aşteptai de-un an întreg.