Cozonac Cu Merisoare
Sursa Cozonac cu merisoare
articol scris de naina blog nainakitchen.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Pentru ca mai sunt doar cateva zile si vine Craciunul, sunt sigura ca fiecare dintre voi se decide acum asupra meniului....si sigur nu o sa lipseasca cozonacul.
Daca vreti sa incercati cozonacul cu o umplutura diferita, va recomand merisoarele....nu o sa va para rau.
Pentru reteta de cozonac fiecare gospodina are o retata proprie, daca nu stiti cum se face coca, gasiti totul in reteta mea de AICI
In afara de ingredientele pentru cozonac, pentru umplutura aveti nevoie de:
200 gr merisoare confiate
100 gr unt
1 cana zahar
zeama de la o portocala
coaja rasa de la o portocala
esenta de vanilie
Pentru uns cozonacul:
1 galbenus ou
1 lingura lapte
1 lingurita zahar
Toate ingredientele se pun intr-o oala pe foc mic, amestecandu-se mereu.
Se lasa pe foc cca 15 minute, sau pana cand zeama incepe sa se ingroase putin.
Se ia oala de pe foc si se paseaza totul cu blenderul pana obtinem o pasta.
Aluatul de cozonac dupa ce a stat la dospit, se intinde pe masa infainata cu sucitorul in forma dreptunghiulara.
Ungeti cu pasta de merisoare toata suprafata.
Eu am pus si cateva nuci pecan tocate marunt...
Rasuciti aluatul....
... si asezati-l in forma de zig-zag in tava de cozonac tapetata cu faina de copt.
Puneti tava acoperita cu un prosop de bucatarie la loc cald pentru 40-50 minute.
Dupa ce cozonacul a crescut frumos, ungeti-l cu galbenusul de ou batut cu lapte. Presarati o lingurita de zahar, astfel coaja cozonacului va fi dulce si crocanta.
Dati cozonacul la cuptor la 180 grade pentru 30 minute, sau pana se rumeneste frumos.
Compozitia de merisoare este pentru un cozonac mare si frumos, daca faceti doi cozonaci dublati cantitatile.