contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cozonac Cu Branza

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Acest cozonac este absolut delicios, pufos si se pastreaza proaspat mult timp !
Ingrediente:
pentru coca:
1350 gr. faina
400 gr. zahar ( rasnit ) pudra din comert nu este buna, pentru ca are in compozitie amidon !
2 linguri miere de albini
1 lingurita sare
1 lingurita curcuma ( turmeric )
60 gr. drojdie la cub
135 gr. unt curat
25 ml. ulei
250 ml. lapte, plus 1 lingura pentru uns
5 galbenusuri plus 1 galbenus pentru uns
2 oua
200 gr. iaurt natural
150 gr. branza dulce
coaja rasa de la o portocala
1 baton de vanilie pentru o aroma absolut mortala :)
pentru umplutura:
2 pahare de amestec de ciocolata maruntita, stafide, caise uscate, maruntite, miez de nuci.
pentru glazura:
1 albus de ou
~ 150 gr. de zahar pudra
2 linguri de suc de lamaie sau de portocala
1 varf de sare
decor de zahar pentru cozonaci
Mod de preparare:

Cateva sfaturi pentru un cozonac reusit :)
  • Toate ingredientele folosite pentru cozonac, trebuie sa fie tinute in prealabil la temperatura camerei timp de 3 ore.
  • Vasele folosite pentru dospit si framantat cozonacul trebuie sa fie caldute.
  • Faina trebuie sa fie calda tinuta in prealabil intr-o incapere calda si uscata timp de 2,3 zile inainte sa coaceti cozonacul.
  • E mai bine sa folositi zahar pudra pentru un gust mai expresiv al cozonacului.
  • Pentru o aroma absolut mortala, va indemn sa folositi batoane de vanile maruntite fin si incalzite cu laptele.
  • Pentru ca cozonacul sa fie proaspat un timp cat mai indelungat, e bine sa folositi grasimi in combinatie ( unt natural, ulei, untura).
  • Incaperea in care veti lucra, trebuie sa fie incalzita inainte de a va apuca de facut cozonacii. 
  • Pentru o culoare mai intensiva, adaugati in aluat putin praf de turmeric.
  • In timp ce creste cozonacul, pregatiti tavile pentru copt, ele se ung cu unt si se infaineaza cu pesmet sau faina, sau se asterne cu hartie pentru copt unsa cu putin unt.
  • Nici intr-un caz, nu deschideti usa cuptorului, sau sa scoateti cozonacii in timpul coacerii din cuptor, pentru ca vor cadea fara sa mai creasca frumos.
  • Cozonacii dupa coacere, trebuie lasati in formele in care s-au copt pana a doua zi, in pozitia in care s-au copt, acoperite cu un prosop curat, asta se face pentru a evita caderea lor si gustul acela de aluat cleios, care se poate intampla in urma patrunderii aerului rece in cozonacul fierbinte.
  • Fructele uscate pentru umplutura le opariti in prealabil in ceai fierbinte cu bergamota, apoi le scurgeti de lichid si le folositi.
  1. Intr-un vas caldut puneti faina cernuta de doua ori, luati din ea 2 linguri de faina si o puneti in alt vas tot caldut, in el adaugati putin lapte si drojdia lichefiata ( frecata ) cu 1 lingura de zahar pudra, acoperiti maiaua si lasati-o sa faca cusma ~15 minute.
  2. Galbenusurile si ouale le frecati bine cu zaharul pudra, adaugati mirodeniile si o jumatate din cantitatea de faina.
  3. Separat se incalzeste laptele ( sa nu fiarba ) impreuna cu turmericul si cu semintele de vanilie scoase ( cu ajutorul unui cutit faceti o incizie pe lungimea batonului de vanilie si ii scoateti semintele ).
  4. Raciti laptele pana la temperatura corpului si il turnati in compozitia de cozonac.
  5. Adaugati restul de faina, sarea si iaurtul caldut amestecat in prealabil cu branza si mierea de albini.
  6. Framantati bine coca timp de 30 de minute, adaugand treptat in ea grasimile ( inmuiati mainile in uleiul amestecat cu untul topit pana le incorporati in coca ) si o lasati acoperita intr-un loc cald fara curenti de aer rece pana isi va dubla volumul.
  7. Dupa ce a crezcut aluatul, il rasturnati cu grija pe masa de lucru unsa cu putin ulei, il aplatizati putin cu mainele si puneti in centru umplutura, impaturiti umplutura cu grija in coca pana se va distribui uniform.
  8. Impartiti coca de cozonac in tavi pana la jumatatea inaltimii din tava, lasati cozonacii acoperiti pana se va ridica pana la buza tavii de copt, le ungeti cu galbenus batut cu putin lapte si o lingurita raza de zahar.
  9. Coaceti cozonacii la 180 de grade Celsius aproxemativ 45~60 de minute in functie de cuptor. 
  10. Faceti neaparat testul scobitorii, daca scobitoarea iese curata, fara urme de coca pe ea, inseamna ca cozonacul e copt.
  11. A doua zi dupa ce s-au racit cozonacii si s-au aclimatizat cu aerul din casa, preparati glazura.
  12. Pentru glazura, se mixeaza albusul cu putina sare apoi se adauga treptat zaharul pudra si se mixeaza pana optineti o bezea destul de fluida ca sa o puteti intinde pe suprafata cozonacului copt 
Pofta buna !