contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cotlet De Porc La Cuptor

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
N-as putea spune ca e favorita mea bucata asta de porc, dar o mai gatesc din cand in cand. O friptura simpla, numa' buna de duminica, buna si adoua zi, rece, in sandwich. Carnea bine uscata cu servete de bucatarie se condimenteaza dupa gust -  a mea a stat la frigider peste noapte - si se tavaleste prin verdeata tocata in amestec cu usturoi, seminte de mustar, putina sare grunjoasa, ulei si zeama de lamaie. Am asezat-o in tava unsa cu unt si am pus cateva bucatele de unt si peste carne, sa se topeasca cu folos. Am dat-o la cuptor la 200 de grade, neacoperita. Apoi mi-am amintit de niste mere foarte, foarte faine de la sat si am pus cateva bucati in tava, numai bine lasa si ceva suc si preiau gust fain de la zeama carnii. Dupa un ceas, am scazut temperatura la 170 de grade si am mai lasat-o 50 de minute, acoperita cu folie de aluminiu. Poate a stat un pic prea mult la cuptor, vina mea, ca m-am luat cu altele. A fost necesar sa adaug si putina apa, ca se formase un strat cam prea inchis la culoare pe fundul tavii. Ideal ar fi fost sa se coaca foarte incet, dar n-am avut chef sa stau dupa ea. 


Si nu pot sa nu v-arat o imbucatura din portia mea de sarme, la care am rulat pana m-am saturat ieri. S-a meritat, imi plac de numa'! Si mai am doua pungi la congelator, sa ne fie de bine! Mie cel mai mult imi plac cele de la suprafata, la care se rumeneste frunza. Is saftoase sarmele mele si cu gust, nu ca altele :)). Dulce n-avem, decat gemuri si fructe, asta e. Poate rasare maine ceva, sa vedem.

 Duminica frumoasa!