contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cornulete Cu Gem

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

Nici nu mi-a venit sa cred cat de bune si fragede pot fi aceste cornulete de post :) Reteta o vazusem saptamana trecuta pe blogul Laurei Sava, mi-a placut mult cum arata, am vazut ca se face foarte repede, asa ca am pus mana si le-am facut, pentru ultimele zile de post inaintea Craciunului. Auzisem de dulciuri cu bors, nu imi amintesc sa fi gustat vreodata, asa ca a fost o premiera si pentru noi, dar sigur nu va fi ultima data il folosim la cornulete :)

Pentru vreo 20 de cornulete avem nevoie de:
  • 500 g faina (plus 2 - 3 linguri pentru intins coca)
  • 100 - 130 ml bors
  • 200 ml ulei
  • 50 g nuci (optional)
  • 100 g dulceata sau magiun
  • 1 lingurita drojdie uscata
  • 1 lingurita zahar
  • esenta de lamaie
  • un praf de sare
Desi pe drojdia uscata scrie ca nu se dizolva, cum spuneam si mai demult, nu mi se pare ca aluatul creste cu ea uscata, asa ca pregatim o maia din drojdie, zahar, putina apa calduta si putina faina, ca aici.
Cat timp creste maiaua, pregatim umplultura. Pentru ca dulceata pe care am folosit-o nu era suficient de tare, am tocatnucile marunt si le-am amestecat cu dulceata. Daca aveti magiun sau o dulceata mai uscata, nu e nevoie sa folositi nucile :)
Punem faina intr-un vas incapator, adaugam uleiul, borsul, un praf de sare, maia si amestecam pana obtinem un aluat elastic. Daca e nevoie mai adaugam putin bors sau putina faina, ca sa aiba o consistenta potrivita, nici prea moale, dar nici sa nu se crape. Adaugam si esenta de lamaie si framantam cateva minute, dupa care acoperim vasul si il lasam 10 minute la frigider.
Pentru ca mi s-a parut mult aluat, l-am am impartit in 2 si fiecare parte am intins-o intr-o foaie destul de subtire pe o suprafata presarata cu faina. In functie de cat de rotunda va iese foaia de aluat, puteti sa taiati triunghiuri, sau sa le mai "corectati" pe la capete, cum se vede in poza, iar resturile de aluat se refolosesc. La foaia care a iesit rotunda, nu i-am mai facut poza :)) dar se poate, cu putina atentie :)
Asezam umplutura la baza triunghiurilor si le rulam de la baza spre varf. In tava cu hartie de copt punem cornuletele si le coacem cam 30 de minute la foc mic-mediu (cam 170 - 180 de grade), pana se rumenesc.
Un helpful tip este sa dati la rece aluatul ramas cat timp pregatiti un rand de cornulete, la fel si cornuletele infasurate, ar fi bine sa nu le tineti langa aragaz, cat timp faceti transa a doua. Din cauza uleiului, aluatul devine mai moale si e mai dificil de lucrat cu el.
Pudram cornuletele cu zahar pudra si consideram ca au cam 440 calorii la 100 de grame, dar cate un cornulet e ok, are "doar" 200 de calorii :))

 

 

 

 



Articol recomandat de furnicuti.blogspot.com