„copiii Gătesc” – Un Fel De Gogoşi
articol scris de oanams blog Ce mancam NOI
Această reţetă ar putea fi debutul unei noi „rubrici” pe site, şi anume „Copiii gătesc” ; pentru că această reţetă este executată de Toni şi Adi, cu un foarte mic ajutor din partea mea (o să menţionez exact unde am contribuit ). După succesul pe care l-a avut această operaţiune – atât la gătit, cât şi la mâncat – sigur vor urma şi altele în această categorie.
Am văzut reţeta într-o emisiune a lui Jamie Oliver şi mi s-a părut extrem de simplă, aşa că pentru o reţetă gătită de copii, este ideală.
M-am jucat niţel şi cu pozele , după cum veţi vedea…
Ingredientele sunt simple: 1 ou, 1 cană cu lapte, 1 cană cu făină, puţină sare, 2-3 linguri ulei.
Şi iată cum s-au desfăşurat „ostilităţile”:
* Toni a spart oul în vasul blenderului;
* Adi umple cu grijă o cană cu făină şi o varsă apoi peste ou;
* Toni pune puţină sare în vas şi tot ea umple cu lapte aceeaşi cană şi răstoarnă laptele în blender (sub atenta supraveghere a lui Adi ).
Acum intervin eu şi montez vasul blenderului pe robot – nu de alta, dar vasul e de sticlă şi ţin la el .
Cât timp se omogenizează componentele în blender, Toni şi Adi curăţă masa pe care au lucrat – că doar aşa e frumos – şi pregătesc formele de silicon în care vom turna compoziţia.
Copiii toarnă foarte puţin ulei în formele de silicon şi îl distribuie uniform cu o pensulă (tot de silicon).
Pentru că blenderul e destul de greu, mai ales plin, le-am pus compoziţia într-un recipient mai mic, ca să o poată turna cu uşurinţă în forme. Se umple fiecare formă la ½ din adâncimea ei, deoarece aluatul se va umfla destul de mult.
Apoi au pus formele în tava cuptorului şi au băgat tăvile în cuptor (pornit apoi de mine ) – 30-35 min la 175 gr.
Eu am scos tăvile din cuptor, iar ei au scos gogoşelele din forme; din compoziţia astfel realizată, au ieşit 8 inimioare, 8 cerculeţe, un ursuleţ şi un iepuraş ceva mai mari.
Şi pe urmă ne-am pozat şi am mâncat .
Sunt bune fie simple, fie cu brânză, sau caşcaval, sau şuncă, sau gem, sau ciocolată… sau cu… sau cu…
Poftă bună!