Conopida Gratinata
Sursa Conopida Gratinata
articol scris de furnicuti blog furnicuti.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Initial era in plan un sufle de conopida, dar s-a transformat pe parcurs in conopida gratinata pentru ca aceasta e gata imediat, iar la orele tarzii cand o pregateam, nu aveam chef de ceva prea complex. Asa ca sufleul ramane pe lista de facut, mai ales ca in urmatoarea perioada o dam pe legume si chestii mai light, cu mai putina carne. Asta ca sa ne pregatim si sa ni se faca pofta de porc reloaded, adica ce a ramas la congelator din porcul de Craciun :))
Pentru 4 - 5 portii avem nevoie de:
- 1 conopida (buchetelele din poza aveau cam 700g)
- 200 g branza telemea
- 250 g branza dulce slaba
- 50 g unt
- 4 - 6 oua (depinde cat sunt de mici)
- 150 g iaurt sau smantana (am folosit iaurt)
- 100 g cascaval
Daca folositi conopida proaspata, aceasta se spala, se rupe buchetele si se opareste cam 10 minute in apa cu sare, dupa care se scurge si se lasa la racit. Noi avem la congelator conopida gata oparita, am dezghetat-o si am folosit-o ca atare.
Batem ouale ca pentru omleta, amestecam cu branza dulce, telemeaua razuita, untul taiat bucatele si iaurtul. Cu o furculita zdrobim usor conopida. Ungem cu unt vasul in care pregatim, il tapetam cu gris sau pesmet si asezam un strat de conopida. Deasupra turnam un strat de sos, apoi alt strat de conopida si altul de sos. Dam la cuptorul incins la 180 de grade pentru 15 - 20 de minute, dupa care presaram cascavalul razuit si mai lasam vreo 20 de minute, pana se rumeneaste frumos.
Avem o mancarica delicioasa, super rapida si usor de facut, dar si mai usor de mancat, cu doar 150 calorii la 100 de grame :)