Conchiglione Cu Creveti Si Doua Sosuri
articol scris de radupopovici blog reteteleluiradu.ro
Cu ocazia concediului petrecut la Napoli am cumparat o punga cu paste Conchiglione 102, care mi s-au parut foarte simpatice si interesante, niste cochilii mari cam cat pumnul unui copil. Marimea face ca aceste paste sa fie potrivite pentru tot felul de umpluturi, iar varianta aceasta de reteta este doar una dintre multiplele posibilitati. In ultimele luni am vazut conchiglione 102 si in hipermarketurile noastre, mai ales in Cora, asa ca ne sunt oricand la indemana.
Bucatarie: Retetele lui Radu
Dificultate: medie
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 20 minute + marinare
Timp de gatit: 20 minute
Ingrediente:
14 conchiglione nr. 102
14 creveti decorticati si curatati (eventual puteti lasa codita neatinsa)
150 g fromage frais (sau branza de vaci)
100 g iaurt gros, sau smantana
sare
piper
1/2 lingurita de nucsoara
1/2 lingurita de boia iute
400 g rosii tocate din cutie, cu suc cu tot
4 linguri de Parmesan, proaspat ras
1 ceapa, tocata mrunt
2 catei de usturoi, tocati marunt
2 catei de usturoi, rasi
2 linguri de suc de lamaie
3-4 linguri de ulei de masline extra virgin
1/2 ardei iute rosu, tocat marunt
2 lingurite de zahar
2 lingurite de coaja rasa de lamaie
2 linguri de busuioc proaspat, tocat
putin ardei iute tocat, pentru ornat (optional)
frunze proaspete de busuioc, pentru ornat
Instructiuni:
Se amesteca intr-un platou sucul de lamaie cu 2 linguri de ulei de masline, usturoi ras, sare, piper, zahar, ardei iute tocat si coaja rasa de lamaie. Se adauga crevetii si se intorc de cateva ori in marinada, ca sa se “imbrace” cat mai uniform. Se lasa la marinat minim 30 de minute, timp in care se mai intorc de 2-3 ori.
Intre timp se fierb pastele in apa cu multa sare (circa 2 lingurite de sare/litru de apa) timp de 10 minute, pana ce sunt partial facute. Se scot, se scurg bine si se asaza, cu concavitatea in jos, sa se scurga de tot pe prosoape de hartie.
Se incinge cuptorul la 230 °C (doar un pic sub gradatia maxim).
Cat timp fierb pastele se amesteca intr-un castron smantana (sau iaurtul) cu fromage frais, sare, piper, nucsoara si boia iute. Se pune sosul deoparte.
Se pune pe foc iute o tigaie mare. Cand este incinsa, se face focul mic de tot si se adauga restul de ulei de masline. Imediat se adauga ceapa si se sareaza. Se caleste 3-4 minute, sau pana se inmoaie. Se adauga usturoi si ardei iute si se continua 1 minut. Se adauga rosiile din cutie, zahar si piper. Se gateste sosul 4-5 minute, pana ce se ingroasa putin. Se potriveste de sare, piper si zahar. Se ia tigaia de pe foc si se adauga busuiocul tocat. Se amesteca si se lasa sa se raceasca putin.
Dupa ce sosul s-a racit putin, se proceseaza cu un blender, ca sa capete o textura mai fina. Aceasta etapa a retetei este optionala, puteti lasi sosul si cu o textura mai “butucanoasa”, daca asa preferati.
Se umplu pastele cu sosul de fromage frais, cam 4/5 din intreaga cavitate. Se scot crevetii din marinada si se asaza peste umplutura, cu burta in jos. Se preseaza putin ca sa se fixeze cat de cat.
Se transfera sosul intr-un vas de cuptor, cat sa formeze un strat de maxim 1 cm. Sosul ramas se pune deoparte, pentru alte intrebuintari. Se asaza conchiglionele in sos. Se presara cu jumatate din Parmesanul ras si se transfera platoul in cuptor. Se coc pastele si crevetii 5 minute, pana ce crevetii se fac rozalii, iar pastele sunt al dente.
Se servesc pastele imediat, presarate cu restul de Parmesan, putin ardei iute tocat, daca doriti, si cu frunze proaspete de busuioc.