Coajă De Portocală Confiată
articol scris de MonicaLazar blog Eat, love and be happy
Au trecut două săptămâni de la ultima postare și ar mai fi trecut chiar mai bine de atât dacă nu m-aș fi luat frumos de mânecă și nu m-aș fi pus, eu pe mine cea leneșă sau temătoare, căci nu am elucidat încă dilema, să deschid dashboard-ul prietenos pentru a mai înșira o întâmplare culinară petrecută în bucătăria mea.
De-aș fi fost leneșă, tare cred că nu-mi chinuiam podeaua fără vină, cu scânduri măsurate, tăiate și apoi bătute în cuie și vopsite potrivit imaginii create în mintea mea cu mult înainte de a mă autoconvinge că împrumutul pe perioadă nedeterminată a unei bucăți de gard frumos nu ar fi cea mai potrivită variantă. Așa că am încetat să mai privesc amenințător scăndurile gardurilor ce-mi ieșeau în cale și am pornit pe drumuri mai acceptate social, precum cele care duc la Obi, Hornbach sau alte magazine cu lucruri pentru oameni muncitori și mai ales creativi. Am ales cu grijă scăndurile, cu cât mai multe noduri și crăpături (nici nu mai pomenesc de privirile întrebătoare ale angajaților), cuie și ciocan caci nu mi-e casa echipată cu asemenea unelte folositoare în momente de maximă creativitate, vopsea albă și ceva pigmenți cu care planuiam să-mi prepar nuanțe după pofta inimii. Ceva esențial, însă, am uitat, și anume diluant, așa că trec repede peste amintirea primei scănduri vopsite, cu multe degete implicate în procesul de colorare și toată iritarea și îngrijorarea asociate faptului că era o oră prea tărzie pentru a mai procura diluant de undeva iar dimineața următoare aveam curs cu oameni prea serioși pentru a empatiza cu urmele momentelor mele de neliniște creativă.
Acum că mi-am depășit (teama) îngrijorarea de a nu avea ce spune interesant într-o nouă postare, am început să mă simt confortabil, ceea ce înseamnă că pot să vă povestesc, pe ton blând și înțelept, despre încăpățănarea mirosului de portocală de a nu se dezlipi de senzația de început de sărbătoare de iarnă.
Nu știu din ce colțuri inaccesibile rațiunii vine acțiunea asta de a lăsa prima portocală desfăcută să anunțe începerea atmosferei interioare de sărbătoare de iarnă, dar e ceva ce se întâmăplă la fel, la începutul fiecărei ierni, atunci când portocalele sunt mai bune, când gustul lor împrumută toate gusturile Crăciunului. Și am o bănuială cu nuanțe mai mult intuitive decât raționale că răspunsul acesta interior este ceva comun nouă, ceva ce probabil are chiar o zonă proprie pe creier, o arie cerebrală ce răspunde la miros de brad și turtă dulce sau la fulgi de zăpadă și poezii cu Moș Crăciun.
Coajă de portocală confiată
Este atât de simplă gustarea asta dulce încât nici nu este nevoie de o listă de ingrediente. Aveți nevoie de coajă de portocală, apă și zahăr.
Tăiați coaja de portocală în fășii sau cubulețe (dacă doriți să o confiați pentru ronțăială atunci o puteți tăia fășii; dacă plănuiți să o folosiți în prăjituri, atunci o tăiați cubulețe). Unii curăță partea albă alții nu. Stratul alb al coajei de portocală este responsabil de gustul amar.
Curățată sau nu, fierbeți coaja de portocală, câteva minute, schimbând apa de 3 ori. Cei care spun că nu trebuie curățat stratul alb, susțin că gustul amar dispare prin procesul repetat de fierbere. Eu, sceptică fiind, am și curățat-o, am și fiert-o în 3 ape.
După ce-ați scos-o la capăt cu gustul amar, fierbeți coaja într-un sirop făcut din 150 ml apă și vreo 100 gr zahăr (pentru coaja a două portocale). Fierbeți la foc mic, vreo 15 minute, scoateți coaja (varianta pentru ronțăială) pe hărtie de copt și lăsați la răcit. După ce s-a răcit și s-a scurs de sirop, puteți înveli coaja de portocală în zahăr sau ciocolată. Se poate păstra și în sirop, la frigider, pentru mai mult timp și mai ales pentru alte întrebuințări delicioase.
