Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Abia a trecut Craciunul si imi este deja dor de efervescenta zilelor premergatoare Sfintei Sarbatori, de obiceiurile familiei noastre, obiceiuri pe care am ajuns sa le indragim atat de mult: bradul, biscuitii cu ghimbir, cozonacul, masa la bunici in Ajun, deschiderea cadourilor in dimineata de Craciun, toata familia reunita in ziua de Craciun… Familie, prieteni, apropiati… Sarbatoare ♥
Am stat departe de computer zilele acestea. Bebe pare a se fi asezat intr-o pozitie care-mi face misiunea “imposibila”. Daca stau intinsa, apare o senzatie de apasare, sufocare, dureri de cap, ameteli, iar daca ma ridic, alt tip de apasare si disconfort. Clar repausul va deveni mult mai strict acum. 33 de saptamani si 6 zile. Inca 43 de zile. Au aparut si emotiile legate de nastere. Au inceput insomniile… Ieri, pe la 2 dimineata, eu citeam, de fapt reciteam, cartile legate de ultima perioada a sarcinii si primele zile ale bebelusului. Cand, in sfarsit, am reusit sa adorm, m-am trezit din 30 in 30 de minute. Culmea e ca, dimineata, cand prichindeii mei navalesc in camera la giugiuleala de dimineata, eu, in sfarsit, dorm bustean. Dar n-as renunta pentru nimic in lume la giugiuleala, gadilatul si pupicii de dimineata. Sunt atat de scumpi! Ideea principala ar fi ca, desi am mers pe acest drum de 2 ori, tot nu ma simt pregatita. Doctorul meu e plecat pana pe 3 ianuarie, prin urmare repausul va fi foarte strict. Emotii si mai mari… Gata cu bucataria. Poate doar prin supraveghere… Am o obsesie legata de desertul de Revelion, o tarta cu fistic si fructe rosii pe care o tot visez. Sotul meu m-a anuntat ca se ocupa el de meniul de Revelion. Ieri studia cartile mele de bucate si tot scotea retete dupa retete… “Hai sa fie ceva simplu, dar super delicios” zic eu. “Simplu vreau si eu, dar trebuie sa fie foarte special.” Sa vedem ce surprize pregateste… Pe de alta parte, baiatul meu mai mare vrea sa gateasca cupcakes-urile cu cafea ale Nigellei, iar micutul isi doreste sa ne rasfete cu ceva, dar nu stie inca ce sa fie… Cam aglomerat va fi in bucatarie
Azi dimineata, dupa pupicii matinali, baietii mei s-au lansat in bucatarie: pustiul meu mai mare a pregatit o omleta cu afumatura, asa, de iarna, iar cel mic a pregatit o salata cu multa lamaie. Cica numai asa e buna, acrisoara. O dimineata de rasfat Ce bine este sa ai baieti mari ♥
Daca tot v-am mai povestit cate ceva in dimineata asta, ma gandesc sa va scriu si reteta noastra favorita de clatite. E vegana si a urcat pe locul 1 in topul preferintelor noastre de mic dejun. Le-am pregatit de nenumarate ori si au avut succes de fiecare data. Reteta originala este a lui Aine Carlin, eu am adaptat-o foarte putin si este perfecta. Servite cu sirop de artar, aceste clatite sunt de vis. Pofta buna!
330 g faina 1 lgt praf de copt bio (fara aluminiu) 1 lg zahar brun 1 lgt esenta vanilie putina sare 180 ml lapte de orez 1 banana foarte coapta 1 lg unt vegetal nehidrogenat 4 lg seminte de in 4 lg seminte de floarea soarelui, crude
Zdrobim cu furculita banana, pana devine piure. Amestecam faina, praful de copt, zaharul, sarea. Intr-un alt vas combinam laptele de orez, piureul de banana si esenta de vanilie. Peste mixul uscat adaugam mixul lichid si amestecam bine. Adaugam semintele crude si amestecam cu o lingura de lemn. Topim o lingura de unt vegetal si o adaugam in mixul de clatite. Incingem o tigaie non stick, turnam cate o lingura de aluat per clatita, intoarcem clatitele cand incep sa apara bule de aer pe suprafata acestora. Le lasam cateva secunde, apoi le scoatem pe o farfurie. Le pastram una peste alta, pentru a ramane calde. Le servim imediat, cu sirop de artar.
Mmmmmm, un mic dejun de poveste… Obligatoriu, un ceai negru, aromat. Pofta buna!
P.S. Daca tot am avut mai mult timp anul acesta, incercand sa evit orice fel de exces, respectand instructiunile doctorului, am fost mult mai atenta la ce s-a intamplat in jurul meu. M-am bucurat nespus cand am vazut oamenii mobilizandu-se pentru a aduce un zambet pe fetele copiilor de la Institutul Oncologic Fundeni, am vazut zeci de masini incarcate cu mancare, bunatati, jucarii, apa, detergenti pentru satul de copii de la Valea Screzii, am vazut o mobilizare fara precedent in on-line-ul si media romaneasca pentru a-l ajuta pe micutul pui de om cu ochi de un albastru infinit, Bibi... Si multe alte campanii. Oamenii s-au mobilizat. Oamenii au strans si au dat cu inima deschisa, au oferit din putinul pe care l-au avut ei, pentru a aduce un strop de bucurie, sanatate sau un zambet pe fetele semenilor lor. Au ajutat pentru ca asa au simtit, pentru ca asa au dorit. Nu pentru publicitate, nu pentru recunoastere, nu pentru afirmare. Poate se intampla si anii trecuti, dar viteza cu care ma obisnusem sa trec prin viata imi diminua capacitatea de a asculta. Poate ma concentram prea mult pe mine, pe noi, pe cei apropiati. Acum am auzit, am vazut, am simtit si am reactionat altfel. Am reactionat ca un om, as spune, nu ca un robot care inta in programul zilnic si se lasa devorat de sarcinile zilnice, pana la epuizare. Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa fie cu noi, sa ne ghideze pasii si sa ne arate drumul. Putem face mult bine in jurul nostru, trebuie doar sa ne oprim, sa ascultam, sa ne uitam in adancul sufletului… Sa actionam…
Azi dimineata, dupa pupicii matinali, baietii mei s-au lansat in bucatarie: pustiul meu mai mare a pregatit o omleta cu afumatura, asa, de iarna, iar cel mic a pregatit o salata cu multa lamaie. Cica numai asa e buna, acrisoara. O dimineata de rasfat 
