contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Ciorba De Legume - De Post

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Incerc pe cat posibil ca in fiecare zi sa am la masa ciorba. Iar o alegere la indemana este ciorba de legume. Foarte usor de preparat si extrem de benefica organismului ciorba de legume se afla in topul mancarurilor pe care le gatesc cel mai des.
Am mentionat in titlu "ciorba de legume - de post" chiar daca veti observa ca in cuprinsul retetei se afla si un ou. Fara acesta reteta chiar este de post. 
Aveti nevoie de:
- 1 ardei gras rosu;
- 1 ardei gras verde;
- 1 morcov mare;
- 1 ceapa;
- un buchetel conopida;
- 1 jumatate de cana mazare;
- cateva pastai de fasole galbena;
- cateva pastai de fasole verde;
- 2 cartofi;
- 1+1/2 cana de bors;
- 1 cana rosii tocate marunt;
- 1 ou; 
- fidea;
- sare, apa;
Intr-o oala puneti 2 litri de apa, 1 lingura ulei si o lingurita de sare. Puneti oala pe foc si in timp ce apa se incalzeste tocati toate legumele marunt, in cuburi, felii sau cum va este voua mai la indemana.
Eu am folosit si legume congelate pentru ciorba de legume, vrac.
Puneti toate legumele in oala (in afara de cartofi) si lasati sa fiarba. La 10 minute dupa ce da in clocot adaugati rosiile tocate marunt sau sucul de rosii pe care il folositi de obicei si cartofii taiati cuburi. Mai lasati 10 minute sa fiarba si adaugati borsul si sare dupa gust.
Pe parcurs puteti gusta din ciorba sa vedeti daca este suficient de sarata si de acra. In loc de bors puteti folosi si lamaie sau zeama de varza murata.
Cand toate legumele au fiert adaugati o mana de fidea si lasati 5 minute. Intre timp bateti un ou pe care il adaugati amestecand in oala cu lingura.
Mai lasati oala 5 minute si stingeti focul. Ciorba mea de legume arata ca in imaginea de mai jos si are un gust delicios :) Pofta buna!