contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Ciorba Cu Ciolan Afumat

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Din cand in cand o comit, rau de tot. Si nu promovez vreo mancare sanatoasa si nici nu am blazon de-asa ceva. Eu doar mananc, c-o fi bine, c-o fi rau, that’s my life :) Asa ca uneori, in vremurile reci si burnitoase, cumpar cate un ciolan de porc, afumat sau nu, drept e ca din cel afumat mai rar :) . Il prepar cu fasole scazuta sau cu varza, iar osul il pun la un bors,  ma rog, o ciorba. Deci azi in meniu avem o Ciorba cu ciolan afumat.

Ciorba cu ciolan afumat

Ingrediente pentru reteta de Ciorba cu ciolan afumat

  • osul de la un ciolan afumat, de porc
  • o ceapa mare 
  • un morcov
  • un patrunjel radacina
  • cativa cartofi
  • o sfecla rosie mica
  • 1/2 ardei gras
  • o legatura patrunjel verde tocat
  • 150-200 ml suc de rosii facut in casa sau 2 linguri de bulion
  • ulei
  • sare
  • piper proaspat macinat
  • tarhon
  • taitei cuiburi Baneasa
  • apa
  • 200 ml bors de putina

Ciorba cu ciolan afumat

Mod de preparare pentru reteta de Ciorba cu ciolan afumat

Intr-o cratita incapatoare punem la fiert in apa rece osul scos de la un ciolan afumat de porc. Il spumuim si schimbam apa o data, imediat ce a dat in cateva clocote. Il lasam apoi la fiert, domol, cu capacul tras pe jumatate, cam o ora.

Intre timp ne ocupam de legume. Curatam cartofii de coaja, la fel procedam si cu morcovul, patrunjelul radacina, sfecla rosie. Spalam cartofii si ii taiem cuburi. Morcovul si patrunjeul radacina, dupa ce ii spalam, ii taiem rondele. Tocam marunt tarhonul si patrunjelul verde, de frunze. Sfecla o dam pe razatoarea mare sau o taiem bucati mici, fiecare dupa cum are preferinta.

Alegem apoi cratita in care vom prepara cioba cu ciolan afumat si incingem in ea cateva linguri de ulei. Adaugam ceapa si o calim pana ce devine sticloasa si se inmoaie. Adaugam cartofii si mai lasam la calit maxim 1 minut. Adaugam sucul de rosiii sau bulionul si stingem totul cu zeama in care a fiert osul afumat. Adaugam legumele taiate marunt, in speta radacinoasele, lasand verdeata spre final. Acoperim cratita pe jumatate cu un capac si lasam la foc mocnit, incetisor, cam 45 minute. Adaugam apoi carnea scoasa de pe os si verdeata tocata. Lasam sa dea in clocot si adaugam borsul de putina, acru. Lasam sa fiarba 5 minute apoi tragem de pe foc. Potrivim de sare si piper pentru fiecare in farfurie.

Intre timp fierbem taiteii separat, in putina apa cu sare si ii adaugam la final in ciorba cu ciolan afumat. Serivim cald, cu paine de secara, smantana si ardei iute.

Pofta buna!

Ciorba cu ciolan afumat

Acest articol Ciorba cu ciolan afumat apartine site-ului Retete culinare din Tara bucatelor - de Alice Ciobanu.