contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Chocolate Crinkles

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Any, multumesc pentru reteta. Denise a fost foaaarte încîntata, si a spus ca au gust de Smarties :D

        Ingrediente:
  • 225 g ciocolata amara 72 % cacao
  • 60 g unt
  • extract de vanilie
  • maduva de la o pastaie de vanilie
  • 2 oua mari/ sau 3 mici
  • 100 g zahar
  • 225 g faina spelta tip 812/se poate înlocui cu faina alba de grîu
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 vf. cutit sare
  • zahar tos si zahar pudra* pentru tavalit

*Zaharul pudra neaparat din comert, pentru ca e mult mai fin si amestecat cu 3-5 % amidon.
Se topeste ciocolata pe bain marie, se adauga untul si se amesteca.
Eu am adaugat maduva unei pastai de vanilie si am folosit ciocolata de buna calitate,
cu 70 si 85% cacao(200 g din cea cu 70% si 25 g din cea cu 85%... asa am avut în casa).

Se mixeaza ouale cu zaharul si praful de sare pîna se obtine o spuma voluminoasa.
Se adauga ciocolata topita si extractul de vanilie, apoi se amesteca bine.
Faina se amesteca cu praful de copt, se cerne si se încorporeaza lingura cu lingura
la amestecul de oua cu ciocolata, pe masura ce se mixeaza usor.

Aluatul se da cel putin 3 ore la rece, acoperit cu folie transparenta.
Eu l-am lasat peste noapte în frigider.
Se pregateste un vas cu zahar tos si unu cu zahar pudra.

Cu ajutorul unei lingurite se scoate cîte o portioara de aluat si se formeaza bilute.
Eu am cîntarit cîte 15 g de aluat.

Fiecare biluta se tavaleste prin zahar tos, apoi prin zahar pudra si se aseaza pe o tava prevazuta cu hîrtie de copt.


Se da în cuptorul preîncalzit la 170°C timp de 9-10 minute.
Nu mai mult. Interiorul trebuie sa ramîna moale.
Se lasa pe tava cel putin 5-7 minute la racorit,
pîna se întareste crusta, altfel se deformeaza.