contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Chiftele De Dovlecei

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Am intrat în sezonul în care dovleceii încep să apară prin pieţe ( la un preţ cât de cât decent), iar una din reţetele noastre preferate cu această legumă este cea de chifteluţe.

Sunt foarte bune, iar ceapa verde şi mărarul dau un gust deosebit dovleceilor.

Am folosit :

- 6 dovlecei medii

- 3 ouă

- 1/2 legătură de ceapă

- 1 legătură mărar

- făină, pentru a lega compoziţia

- sare şi piper

- ulei pentru prăjit

Dovleceii i-am dat pe răzătoarea mică şi i-am scurs de apă.

Mărarul şi ceapa verde le-am  tocat mărunt şi le-am adăugat la dovleceii raşi şi scurşi.

Apoi am adăugat compoziţiei cele trei ouă, sare, piper şi făină.

Făină se pune pentru a lega toate ingredientele, eu am pus vreo 2-3 linguri, depinde şi cât de bine au fost scurşi dovleceii, dar în principiu trebuie să rezulte o compoziţie nu prea moale dar care să poată fi luată cu lingura pentru a fi pusă la prăjit.

 

Următorul pas e prăjirea lor în ulei încins până ce capătă o culoare aurie frumoasă.

POFTĂ BUNĂ!


Filed under: Aperitive, Retete cu legume