Chicken Katsu Cu Garnitura De Cartofi Cu Susan Si Salata De Castraveti
articol scris de A to Z - food and tr blog a-bis-z.blogspot.com
Probabil că am mai scris că în fiecare vineri seara urmăresc o emisiune de gătit, în care cinci bucătari renumiţi gătesc fiecare câte un fel de mâncare, după un anumit motto. Destul de des se găteşte “fusion”, adică elemente din tradiţii culinare diferite combinate, de exemplu, asiatic combinat cu mediteranean. Unul dintre bucătarii mei preferaţi, Steffen Henssler a gătit într-o emisiune pui cu două sosuri cu garnitură de cartofi cu susan. Carnea de pui a separat-o, jumătate a făcut-o cu sos Teriyaki, iar cealaltă a fiert-o şi apoi a prăjit-o cu Panko cu sos/salată de castraveţi proaspeţi cu iaurt. Gătesc după reţeta asta foarte des, fie cu ambele sosuri, fie doar cu unul. Acum câteva zile am gătit din nou Chicken katsu cu garnitură de cartofi cu seminţe de susan şi coriandru şi salată/sos de castraveţi cu iaurt.
Chicken katsu e un şniţel japonez din piept de pui servit cu sos Tonkatsu. Acum traducerea: Tonkatsu este şniţel făcut din cotlet de porc, dacă se face din carne de pui se numeşte Chicken katsu. El se deosebeşte de şniţelul obişnuit prin faptul că în loc de pesmet se foloseşte Panko. Panko se poate face din miez de pâine toast răzuit şi lăsat la uscat. Se obţin astfel bucăţi mai mari decât în cazul pesmetului, care prin prăjire devin foarte crocante. Sosul Tonkatsu este asemănător cu sosul Worcestershire, fiind făcut pe bază de piure de mere. În Japonia Tonkatsu se serveşte cu sosul cu acelaşi nume şi varză proaspătă tăiată feliuţe foarte subţiri, între felii de pâine sau cu orez, ca parte a unui meniu.
Chicken katsu cu garnitură de cartofi cu susan şi salată de castraveţi cu iaurt
Ingrediente pentru 2 porţii:
300-400 gr. piept de pui dezosat şi fără piele
2 ouă
1 lingură lapte
Panko
făină
sare
piper
ulei pentru prăjit
sos Tonkatsu sau Worcestershire
4-5 cartofi
1 lingură seminţe susan
frunze de coriandru
1 lingură ulei măsline
1 lingură ulei de susan
1 castravete
iaurt
Mod de preparare:
Se curăţă cartofii, se taie în cubuleţe mici şi apoi se pun la fiert în apă cu sare. Se fierb al-dente (adică în mijloc să fie relativ tari).
Într-o tigaie se pun seminţele de susan la prăjit, fără să se adauge ulei. După ce s-au prăjit se pun pe o farfurie rece.
După ce s-au fiert cartofii se storc de apă. În tigaie se pune 1 lingură ulei de măsline şi o lingură ulei de susan la încins. Se adaugă cartofii şi se prăjesc până când devin aurii. Se ia tigaia de pe foc şi se adaugă seminţele de susan şi frunzele de coriandru tocat.
Castravetele se curăţă de coajă şi se taie în felii foarte subţiri. Se pun într-un castron şi se sărează. Se lasă să stea câteva minute, iar apoi se stoarce sucul. Se adaugă apoi iaurtul şi se potriveşte de sare. Se poate adăuga după gust zeamă de lămâie, usturoi, sau alte condimente.
Se pregăteşte carnea de pui pentru şniţele: se taie felii, se condimentează cu sare şi piper. Într-o farfurie se bat cele două ouă cu puţină sare şi o lingură de lapte.
Se pune ulei la încins într-o tigaie. Feliile de carne se dau prin făină, apoi prin oul bătut şi după aceea prin Panko. Se prăjesc apoi în uleiul încins până devin aurii. Se scot din tigaie când sunt gata şi se pun pe un şerveţel de bucătărie să se stoarcă uleiul.
Se aşează cartofii şi şniţelele pe farfurie, se pune sos Tonkatsu peste şniţel, iar salata/sosul de castraveţi se pune într-un castronel separat.