Cheesecake
Sursa Cheesecake
articol scris de corineamtu blog Bukatar Amator
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Miercuri a fost ziua lui Pedro. Și pentru că lui i se cântă ”La mulți ani!” o dată la patru ani, trebuia cumva să marchez momentul ăsta așa de rar și special. M-am gândit să fac asta făcându-i o prăjitură care lui îi place foarte mult și care întâmplător se face foarte ușor. Așa că m-am pus pe căutat o rețetă clasică și simplă și am găsit-o pe www.joyofbaking.com. Rețeta originală se numește ”New York Cheesecake”, pe care eu am adaptat-o puțin. A ieșit o prăjitură cremoasă și fină, care a mulțumit și sărbătoritul și invitații. Din cantitățile pe care le veți vedea mai jos, au ieșit cam 12-14 felii. Am folosit o formă specială de tort cu marginile detașabile, care permite tăierea prăjiturii în felii, ca pe un tort. Diametrul formei este de aproximativ 28 cm. Dar să vă spun ce am folosit:
250 g biscuiți digestivi
150 g unt
65 g zahăr
1 kg cremă de brânză (cream cheese)
5 ouă
200 g zahăr
80 ml frișcă lichidă
55 g făină
coaja rasă de la o lămâie
1 linguriță de esență de vanilie
300 ml smântână grasă
2 linguri și jumătate de zahăr
Am început cu blatul, mai precis am sfărmat biscuiții și i-am amestecat cu untul topit și cu zahărul. Am obținut un aluat moale, cu care am acoperit fundul și aproximativ 2-2,5 cm din înălțimea marginii formei de tort.
Am acoperit apoi forma cu folie de plastic și am ținut blatul la frigider până când am pregătit crema. Între timp, am mixat crema de brânză cu zahărul și făina, până când s-a topit zahărul. Trebuie să vă spun că amestecarea ingredientelor trebuie făcută la viteză mică și pe durată scurtă, pentru a împiedica incorporarea de aer în cremă, și astfel crăparea prăjiturii. Din păcate, mie acest lucru nu mi-a reușit, pentru că după ce s-a răcit, suprafața cheesecake-ului meu a crăpat. Totuși, asta n-a făcut-o cu nimic mai puțin bună. :)
Am adăugat apoi ouăle, pe rând, mixând crema după fiecare ou adăugat.
A urmat apoi frișca lichidă...
...iar la final, coaja de lamâie și jumatate din cantitatea totală de esență de vanilie.
Am turnat crema peste blatul de biscuiți scos din frigider și am dat prăjitura apoi la cuptor. Un lucru important de menționat este faptul că forma de tort în care se toarnă crema, trebuie așezată la rândul ei într-o tavă, pentru că untul topit din blat, va curge, și va murdări cuptorul.
Am lăsat prăjitura la foc mic spre mediu timp de aproximativ 45 de minute (timpul de coacere se stabilește în funcție de cuptor!). Este gata atunci când, dacă miscați forma, marginile cheesecake-ului sunt ferme, dar mijlocul rămâne moale și tremură ca o gelatină. Partea din mijloc se va întări și ea, după răcire.
Peste prăjitura fierbinte se toarnă smântâna amestecată cu zahărul și restul de esență de vanilie, și se dă din nou la cuptor pentru zece minute.
Nu pot decât să vă spun că a ieșit excelentă! Cremos, ușor și pufos, cheesecake-ul este un desert foarte căutat de toată lumea, ușor costisitor, dar până la urmă, nimic din ce e bun, nu e ieftin, sănătos sau moral! :d Așa că, poftă bună să aveți!