Cheesecake Cu Afine
articol scris de sabina-madalina.blog blog sabina-madalina.blogspot.com
Ingrediente:
- pentru blatul de biscuiti: 170 grame biscuiti digestivi + 100 ml unt topit+ 2-3 linguri apa
- pentru crema de branza: 300 grame crema branza+200 ml frisca lichida+150 grame zahar+2 oua+ coaja de lamaie+zahar vanilat
- 200 grame afine congelate sau proaspete+5 linguri de zahar
- frisca pentru decor
Pentru inceput pregatim blatul de biscuiti: topim untul, sfaramam biscuitii in robotul de bucatarie sau cu mana si le amestecam. Obtinem o compozitie pe care o intindem uniform intr-o tava tava tapetata cu hartie de copt. Dam la cuptor pentru 10 minute (180 grade). Scoatem tava si o lasam sa se raceasca.
Pentru crema de branza: mixam branza impreuna cu zaharul pana cand acesta se topeste. Adaugam treptat cele doua oua si continuam sa mixam. Adaugam si un praf de sare, coaja de lamaie si zaharul vanilat. La final adaugam si frisca lichida, omogenizam si turnam compozitia obtinuta peste blatul de biscuiti.
Dam tava la cuptor pentru 15 minute la 180 de grade si inca 45 de minute la 150.
Intr-un vas punem afinele congelate si cele 5 linguri de zahar. Fierbem si amestecam constant pana cand compozitia incepe se se lege. Eu am fiert amestecul aproximativ 20 de minute. Turnam afinele peste prajitura racorita, ornam pe margini cu frisca si dam la frigider pentru cateva ore.
Daca nu aveti afine congelate, puteti sa le inlocuiti cu gem de afine.
Este delicioasa ...si mai buna dupa ce sta cel putin o zi in frigider. Pofta buna!