Chec Cu Ciocolată și Portocale
articol scris de mihaela18 blog micky-mihaela.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Ingrediente:
6 albușuri de ou,
1/8 linguriță sare,
1 cană zahăr,
o linguriță esență de vanilie,
100 ml lapte,
100 ml ulei,
2 căni făină,
10 g praf de copt,
coaja de la o portocală,
coaja de la o mandarină,
200 g ciocolată,
1 portocală.
Mod de preparare:
Se bat bine albușurile cu un praf de sare.
Adăugăm treptat zahărul și batem până obținem o spumă tare.
Adăugăm laptele, uleiul și făina amestecată cu praful de copt.
După fiecare ingredient amestecăm bine.
La sfârșit adăugăm 150 g ciocolata tocată bucăți nu foarte mici și coaja de portocală și mandarină.
Se amestecă cât să se împrăștie ciocolata.
Compoziția se pune în două tăvi de chec unse cu unt.
Deasupra fiecărui chec punem jumătăți de felii de portocală și presărăm restul de ciocolată.
Se coace la 180 grade C pentru 45-50 minute.
Se face testul cu scobitoarea înainte de a-l scoate din cuptor (e gata când scobitoarea iese curată).
Se lasă să se răcească bine de tot, altfel la tăiere ciocolata fiind moale se va întinde.
Se taie oblic, să avem felii mai mari.
Poftă bună!