contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Ceafa De Porc Cu Ananas

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Sa nu va sperie prezenta ananasului langa carne. Sosul este mai degraba dulce-acrisor, oricum sunt sigura ca ati mancat muraturi mult mai dulci decat sosul acesta. Combinatia trage mult spre bucatariile asiatice.
Reteta e dintr-un pliant cu reclame la gratare. Mi-am adus aminte de ea dupa ce mi-am uitat ochii in farfuria Alinei.

Ceafa de porc cu ananas
Ingrediente pentru 2 portii:
  • 4 felii ceafa de porc
  • 200g orez
  • 500g compot de ananas bucati
  • 1 ceapa mica
  • 2 catei de usturoi
  • 5 linguri sos de rosii
  • 1 lingura otet de mere
  • 1 lingura ulei
  • 1 lingurita pasta de ardei iute
  • 1/4 lingurita zahar
  • sare, piper

Carnea se spala si se usuca cu un servet, se sareaza si se pipereaza dupa gust, apoi se unge cu pasta de ardei iute. Ceafa astfel pregatita se da la frigider pana cand se prepara sosul de ananas.
Usturoiul si ceapa se maruntesc si se calesc in putin ulei. Se adauga compotul de ananas (cu zeama cu tot), sosul de rosii, otetul de mere, putin zahar, sare si piper. Se lasa sa fiarba la foc mic timp de 5-10 minute pana cand sosul se ingroasa putin. La sfarsit gustati si potriviti de sare si piper.
Orezul se pune la fiert in apa cu sare (va recomand sa utilizati orez din acela la pungute de 100g). Carnea se prajeste la gratar sau in tigaie.
Feliile de carne se aranjeaza frumos langa orez, se toarna deasupra sosul de ananas, se presara cu piper proaspat macinat si se mananca cu pofta.


Pofta-n burta!