contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cartofi Noi - Striviți și Copți

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Această rețetă este ridicol de ușoară, iar rezultatul unul extrem de gustos. Am găsit cartofi noi ...Yeee...și ce să fac cu ei...timp puțin la dispoziție, așa cât se face un piept de pui la grătar și totuși îi vroiam copți... Rezultatul îl vedeți și singuri...

 
Am folosit :











  • cartofi noi
  • sare de mare și piper proaspăt râșnit
  • ulei de măsline
  • rozmarin proaspăt










Se iau cartofi noi aprox. de aceleași dimensiuni, cam câți credeți că mâncați la o masă, se spală bine de tot și se pun într-o oală. Nu se curăță de coajă !!!!  Se toarnă apă suficientă cât să-i acopere, se adaugă multă sare şi se fierb până devin" al dente". Când sunt gata îi scoateți din apă și îi ștergeți cu un prosop de hârtie. Folosind cel mai lat cuțit din dotare sau un prosop de bucătărie îi striviți ușor cu palma. Am spus ușor, se aude ?? ... nu doriți să faceți piure pe masa de lucru, apăsați  până la o grosime de aproximativ 1 cm . 


Preîncălziți cuptorul la 200 ° C grade. 
Într-un bol mic amestecați 2 linguri ulei de măsline cu rozmarinul proaspăt, tăiat mărunt. Eu am folosit foarfeca... mi-a fost mai aproape decât orice cuțit.
Așezați cartofi striviți într-o tavă în care ați pus hârtie de copt, condimentați cu sare de mare și piper şi pensulați deasupra amestecul de ulei cu rozmarin.


Dați la cuptor şi coaceți încă vreo 10-15 min. sau până când devin aurii.


Între timp s-a făcut și puiul la grătar și totul a fost gata în mai puțin de 30 minute cu tot cu pregătire, gătire și aranjatul mesei.

Poftă bună !!!


Mulţumesc pentru vizită !!!!