contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cartofi Cu Rozmarin La Cuptor

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
De multă vreme am tot auzit de cartofii cu rozmarin, însă nu i-am încercat decât de puțină vreme. Mă gândeam că aroma puternică a rozmarinului merge bine cu carne, nu și cu cartofi. Bineînteles că am greșit, pentru că au ieșit minunați, aurii, crocanți pe dinafară, moi în interior, iar rozmarinul s-a simțit doar cât să le dea un iz proaspăt. Am ales un 1,5 kg de cartofi roșii, mici, pe care i-am curățat de coajă (ceea ce mi-a luat o veșnicie, dar nu m-am lăsat!), i-am spălat, i-am alezat într-un vas termorezistent, i-am dat cu sare și piper, o linguriță de rozmarin uscat, 70 ml ulei și tot atâta apă. Am pus și câțiva căței de usturoi cu coajă cu tot să-și lase aroma.
I-am dat la cuptor mai întâi cu capac, așa, vreo 20 de minute, la foc mediu, după care i-am lăsat să se rumenească încă vreo 10, fără capac, la foc mai măricel. Timpul de gătire nu este fix, depinde de cuptor, de tavă și de cartofi.
Excelenți! PS: cu o lingură de untură, pe lângă ulei, sunt și mai buni! ;)