Calcan Prajit Cu Sos De Lamaie Si Iaurt
articol scris de Marcel blog marcel-iorga.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Calcanul (Scophthalmus), Cambula (Pleuronectes Flesus) şi Limba de Mare (Solea Solea), sunt reprezentanţii peştilor din familia Pleuronectidae, peşti care au corpul asimetric, comprimat foarte mult lateral şi culcat pe o parte.
Calcanul (că despre el e vorba în povestea asta) este un peşte culcat pe latura dreaptă şi de accea ochiul drept se află pe partea stângă a capului, alături de ochiul stâng.
Când îl privim de sus, ceea ce vedem este latura stângă a calcanului şi nu spatele cum ar crede mulţi dintre noi.
Asimetrice sunt şi aripioarele pectorale şi gura. Gura este terminală, iar aripioarele pectorale se găsesc una dedesupt şi una deasupra, în partea pe care stă culcat calcanul.
În mod obişnuit, calcanul ajunge la o lungime de 60-80 de cm şi cântăreşte 3-4 kg.
Pe corpul peştilor adulţi se observă tuberculi (butoni) osoşi. Fiecare tubercul are o prelungire sub forma unor ţepe subţiri. Aceşti tuberculi sunt numeroşi pe partea superioară (zenitală) a corpului, dar îi găsim şi pe partea de jos (nadirală), adică cea spre nisip.
Calcanul trăieşte în Marea Neagră dar şi în Marea Azov.
Practic, acest peşte a ajuns din statutul de "peştele săracului" în perioada anilor '60-'70, la statului unui peşte de tip "delikatese" în anii noştri.
Este foarte mult braconat nu numai de pescarii români, dar mai ales de cei turci şi bulgari!
Carnea lui albă, duce şi aromată, fără oase este din ce în ce mai căutată! Iar braconierii sunt în alertă! Of Doamne!
Ingrediente pentru 2 persoane:
1 calcan porţionat (2 bucăţi de cca 200-250g/bucată)
1 lămâie (coaja rasă şi zeama)
2 căţei de usturoi
100 ml de iaurt
1 lingură de ulei de măsline - pentru caramelizarea lămâii
4-5 linguri de ulei de măsline - pentru prăjirea peştelui
400 g de cartofi (noi)
1 linguriţă de seminţe de coriandru
50g de unt
1 linguriţă de muştar clasic
sare şi piper după gust
Preparare:
Pentru sos:
Radem întrun bol coaja de pe o lămâie, radem căţeii de usturoi şi după ce prajim lămâia în uleiul de măsline,
stoarcem acea lămâie peste conţinutul bolului şi adăugăm muştarul. Adăugăm sare de mare aromată, piper mix (negru, verde, roşu, alb) după gust şi după o aromă care o vrem!
Amestecăm totul bine până se omogenizeaza. Adăugăm ulei de măsline şi dinnou omogenizăm sosul.
Adăugăm şi iaurtul şi omogenizăm din nou.
Gustăm. Dacă considerăm că mai e nevoie de un ingredient, acum e tocmai bine să-l adăugăm pentru a corecta aromele pe care le dorim să le obţinem.
E sosul care va acompania carnea de calcan şi ar trebui să fie foarte aromat!
Îl putem pune întrun bol şi îl ornăm cu frunze de busuioc sau mentă!
Pentru cartofi:
Cartofii, în prima etapă, se fierb în apă cu sare circa 10 minute.
Apoi îi scoatem din cratiţă, îi scurgem de apă, îi tăiem în jumătăţi, îi ungem cu unt, presărăm sare şi piper şi boabele (seminţele) de coriandru şi îi introducem în cuptor circa 15 minute la o temperatură de 180-200ºC.
Pentru peşte:
Bucăţile de calcan, le spălăm bine şi le uscăm cu prosoapele de hârtie.
Pregătim o tigaie cu ulei de măsline, bine încinsă, trecem bucăţile de calcan prin făină şi le prăjim bine în ulei.
Până se prăjesc bucăţile de calcan, pregătim o salată verde cu câteva roşii cherry stropite cu ulei de măsline şi condimentate cu sare şi piper după gust.
Calcan prăjit cu sos de lămâie cu iaurt ... Done!
POFTĂ BUNĂ!
PREPARAT GARANTAT DE: