contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Budinca De Cozonac

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

O reteta din Tara Bucatelor
By Alice Ciobanu

Ce faci cu un cozonac pe care nimeni nu mai vrea sa il manance? Uite asa ma intrebam eu intr-o buna zi in timp ce dereticam prin bucatarie. Zacea pe masa un cozonac cu nuca si rahat, care incepea usor-usor sa se usuce. Si m-apuca mila de el. Era prea rumen si gustos, dar nimeni nu il mai voia. Si-ntreb pe facebook: bai… care, cine, cum faceti sa transformati un cozonac uitat de lume in ceva delicios? Si mi s-a spus: Budinca de cozonac. Hopa! Nu mi s-a spus insa ca e o chestie care creeaza dependenta si-odata ce ai infipt furculitionul in budincuta asta rumena, nu mai ai vreo scapare. Cred ca pentru chestii de genul asta, din zona “aluaturilor prea bune de lasat” ar fi cazul sa se infiinteze ceva asociatie de ajutor a dependentilor de dulce.  Sa vii seara, cu sapca trasa pe ochi si sa spui: Buna! Sunt Mrs X si sunt aluato-dependent! Pe bune! Problema e ca se face extrem de usor, si daca nu ai cozonac de casa, cumperi unul, la naiba!

Budinca de cozonac

Ingrediente pentru reteta de Budinca de cozonac

  • 1 cozonac mic de 500 gr
  • 3 oua
  • 100 gr zahar tos
  • o mana de stafide
  • cateva bucati de rahat taiate cubulete mici
  • 300 ml lapte
  • esenta de rom

Budinca de cozonac

Mod de preparare pentru reteta de Budinca de cozonac

Simplu ca buna ziua!

Pasul unu: Incalzesti cuptorul.

Pasul doi:  Tai cozonacul felii. Iei cate o felie si o inmoi in laptele rece. Asezi fiecare felie de cozonac intr-un vas termorezistent. Le asezi frumos, unele langa altele sau le ingramadesti usor, nici nu cred ca are vreo importanta. Bati ouale cu zaharul si esenta de rom. Printre feliile de cozonac arunci intr-o doara stafide si bucatele mici de rahat sau chiar fructe uscate. Peste toate astea versi spuma de oua batute.

Pasul trei: Acoperi vasul cu o folie de aluminiu si dai la cuptor, la foc  moderat, cam 20 minute. Apoi scoti folia si mai lasi vreo 5-7 minute pana capata o crusta frumusica.

Pasul patru: te-ndopi!

Pofta buna! Creeaza dependenta! :) )

Budinca de cozonac

Acest articol Budinca de cozonac apartine site-ului Retete culinare din Tara bucatelor - de Alice Ciobanu.